Metroul de Străulești, linie directă cu Gara de Nord

Metroul de Străulești, linie directă cu Gara de Nord

Ultima actualizare:

    Ultimele două stații de pe Magistrala 4 au fost inaugurate la 31 martie
Ultimele două stații de pe Magistrala 4 au fost inaugurate la 31 martie

Trenurile de metrou vor circula direct între Gara de Nord şi Străuleşti, începând din 1 mai. Garniturile se vor succeda la un interval de 11 minute, iar că,ătorii nu vormai fi nevoiți să schimbe metroul în staţia Parc Bazilescu.

Potrivit reprezentanţilor Metrorex, pe Magistrala 4, între staţiile Gara de Nord 2 şi Străileşti nu va mai fi nevoie de transbordare, iar timpul de parcurs va fi redus la 16 minute, cu patru mai puţin decât în prezent.

“Odată cu îndeplinirea tuturor normelor de siguranţă şi a condiţiilor reglementate de transport, va fi introdus un nou grafic de circulaţie. Astfel, prin implementarea din 1 mai a.c. a noului grafic, se va diminua timpul parcurgerii distanţei dintre staţii, călătorii nu vor mai schimba trenul pentru a ajunge la staţia Străuleşti, acest lucru generând creşterea considerabilă a gradului de confort al călătorilor”, a precizat sursa citată.

În prezent, pe tronsonul gara de Nord 2 – Străuleşti, trenurile circulă în sistem pendulă, la aproximativ opt minute, cu transbordare în staţia Parc Bazilescu pentru a ajunge în staţiile Laminorului şi Străuleşti.

Se circulă pe aici din 31 martie

Staţiile de metrou Laminorului şi Străuleşti, de pe Magistrala 4, au fost date în folosinţă în 31 martie.

De la deschidere, legătura dintre staţii s-a realizează printr-un tunel pe fiecare fir de circulaţie. Pe acest tronson au fost introduse trenuri IVA, vechi de peste 30 de ani, reprezentanţii Metrorex spunând însă că se circulă în condiţii de siguranţă, iar trenurile au fost "updatate şi modernizate".

Reprezentanţii Metrorex estimau că metroul va deservi aproximativ 50.000 de călători pe oră pe linia Gara de Nord - Străuleşti. 



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
zahar cubic alb si brun fotolia 11940531 subscription l jpg jpeg
Cum influențează vremea eficiența unui sistem de panouri solare pentru apă caldă jpg
daniel aeroport napoli jpg
frigidere jpg
Regele Charles  foto   profimedia 1067438262 jpg
copaci cazuti bucuresti jpg
866502842 1549946170486973 8388517660414659543 n jfif
image png
image
image