Moment tensionat în spațiul aerian al Estoniei: un pilot român de F-16 a doborât instant o dronă militară. Cine și-a asumat eroarea

Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Un pilot al Forțelor Aeriene Române a fost în centrul unei intervenții rare în spațiul aerian al NATO, după ce a doborât cu o singură rachetă o dronă militară care pătrunsese în spațiul aerian al Estoniei.

Avion de vânătoare F16 / foto: Pixabay
Avion de vânătoare F16 / foto: Pixabay

Incidentul a avut loc în timpul unei misiuni de poliție aeriană desfășurate de detașamentul românesc „Viperele Carpatice”, aflat în misiune pe flancul estic al Alianței.

Potrivit informațiilor transmise de autoritățile estoniene și române, drona ar fi fost una ucraineană, afectată de sistemele de bruiaj rusești și deviată de la traseul inițial. Presa din Estonia susține că ministrul Apărării de la Kiev și-ar fi prezentat deja scuzele după incident.

Cum a fost interceptată drona

Conform datelor comunicate de Ministerul Apărării din România, drona a fost detectată de Centrul NATO de Operațiuni Aeriene Combinate de la Uedem, Germania, după ce a intrat în spațiul aerian estonian prin partea de sud-est a țării, în jurul orei 11:00.

Două aeronave F-16 românești au fost ridicate imediat de la sol pentru interceptare. Avioanele au identificat drona în zona lacului Võrtsjärv, iar unul dintre piloți a primit autorizarea de angajare a țintei.

Pilotul român a lansat o singură rachetă, iar drona a fost distrusă instant. Resturile au căzut într-o zonă nepopulată, fără să provoace victime sau pagube materiale. O echipă de experți urmează să analizeze fragmentele recuperate.

Pilotul român, felicitat și propus pentru decorare

Reacțiile oficiale nu au întârziat să apară. Ministrul Apărării din Estonia, Hanno Pevkur, a lăudat cooperarea dintre aliații NATO și intervenția rapidă a militarilor români.

„Acești indicatori ne-au permis să intervenim și suntem foarte recunoscători avioanelor de luptă românești și, de asemenea, partenerilor noștri din Letonia pentru că această cooperare a fost foarte bună”, a declarat Hanno Pevkur, la ProTV. 

Și comandantul suprem al Forțelor Aliate din Europa, generalul Alexus G. Grynkewich, a vorbit despre eficiența reacției NATO în acest caz.

„Este un exemplu bun despre cum trebuie să funcționeze apărarea comună NATO. Sunt foarte mândru de felul în care s-a acționat. Încă analizăm cele întâmplate, dar, la o primă vedere, pare că totul a funcționat cum ar trebui”, a afirmat oficialul militar.

Pentru precizia și modul în care a gestionat misiunea, pilotul român a fost felicitat atât de autoritățile estoniene, cât și de cele române. Ministrul Apărării a anunțat că i-a propus președintelui decorarea militarului cu emblema de emisar pentru pace, clasa I.

Cine și-a asumat eroarea după incident

Potrivit informațiilor apărute în presa estoniană, drona care a pătruns în spațiul aerian al Estoniei ar fi aparținut Ucrainei și ar fi fost deviată de sistemele electronice de bruiaj folosite de Rusia în apropierea frontului.

În acest context, ministrul Apărării de la Kiev ar fi transmis scuze oficiale pentru incidentul care a mobilizat avioanele NATO. Situația este urmărită și de ministrul român de Externe, Oana Țoiu.

Incidentul readuce în atenție tensiunile tot mai frecvente din apropierea granițelor NATO. De la începutul războiului din Ucraina, mai multe drone rusești au intrat inclusiv în spațiul aerian al României. În acele situații, aeronavele militare au monitorizat aparatele de zbor, însă nu au deschis focul.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Printesa Diana la Gala Met, foto Pinterest jpg
image png
Explozie bloc Rahova FOTO Profimedia
inima istock jpg
image png
image png
ceaiul de lavanda combate anxietate images jpeg
image png
image
image