Ne-au emoţionat, acum zece ani, la “Dansez pentru tine”. Ce fac acum Carmen Stepan şi Dan Boariu

Ultima actualizare:

    2006: Carmen Stepan şi Dani Boariu, în platoul emisiunii, încadraţi de Iulia Vântur şi Victor Slav
2006: Carmen Stepan şi Dani Boariu, în platoul emisiunii, încadraţi de Iulia Vântur şi Victor Slav

Vă aduceţi aminte de Carmen Stepan? Au trecut zece ani de când tânăra a făcut pereche cu Victor Slav şi a triumfat la ediţia a doua a emisiunii „Dansez pentru tine“, show difuzat de Pro TV. Fata a participat la emisiune pentru a-l ajuta pe iubitul ei, Dani Boariu, ţintuit în scaun cu rotile. Cu banii câştigaţi atunci, el şi-a permis o operaţie în China, dar încă nu poate merge.

Ce mai fac protagoniştii uneia dintre cele mai emoţionante poveşti de la emisiunea-concurs “Dansez pentru tine”? Carmen Stepan are acum 35 de ani şi nu mai e împreună cu Dani Boariu, arădeanul care nu-şi mai poate mişca picioarele în urma unui accident rutier.

În 2006, când era studentă în Suedia, la Ştiinţe Sociale Universitare, visul fetei era ca iubitul ei, Dani Boariu (acum în vârstă de 41 de ani), să poată merge din nou. Arădeanul e diagnosticat cu tetraplegie spastică şi fractură de coloană cervicală. Pentru a-şi ajuta iubitul, Carmen s-a înscris la emisiunea „Dansez pentru tine“ de la Pro TV, a dansat admirabil alături de Victor Slav şi a câştigat al doilea sezon al concursului, în toamna lui 2006. Suma primită, 50.000 de euro, a fost folosită pentru ca Dani să se opereze în China. Mai apoi, iubitul ei a făcut o serie de şedinţe de recuperare în Franţa, însă tot în scaunul cu rotile este şi în prezent, fiindcă mai are nevoie de intervenţii chirurgicale pentru a putea merge din nou. Dani nu s-a resemnat şi încearcă să ducă o viaţă normală, îşi face singur cumpărăturile şi iese în oraş cu prietenii. De şapte ani, el şi-a deschis o firmă prin care oferă servicii web si web design.

Carmen şi Dani nu mai sunt împreună


    Povestea lor a ţinut cu sufletul la gură o ţară întreagă
Povestea lor a ţinut cu sufletul la gură o ţară întreagă

Carmen, iubita lui în urmă cu zece ani, nu mai locuieşte în Arad, ci în satul natal, Aldeşti, însă se vede cu Dani de câte ori poate, deşi nu mai alcătuiesc un cuplu. Carmen a rămas acelaşi suflet mare şi a deschis, în sat, un centru pentru copii cu situaţii speciale. Dacă ar putea merge din nou, Dani ştie ce ar face prima dată: „M-aş duce la Carmen şi aş îmbrăţişa-o aşa cum nu am putut s-o fac niciodată în toţi aceşti ani din scaunul rulant, apoi... lucruri mici, mărunte, de care mi-e dor“.


    La 41 de ani, Dani n-a renunţat la visul de a putea merge din nou
La 41 de ani, Dani n-a renunţat la visul de a putea merge din nou

Arădeanul nu şi-a pierdut speranţa şi crede că va veni o zi când îşi va folosi din nou picioarele. „Ca să mai urc încă o treaptă pe scara recuperării trebuia să mai urmez şi alte proceduri pe care, din motive financiare, nu le-am mai urmat“, oftează Dani, care mizează însă pe progresele medicinei.

Cum a ajuns în cărucior


    Imagine de la locul accidentului
Imagine de la locul accidentului

La 23 de ani, Dani a suferit accidentul blestemat, când maşina sa a fost lovită de un autoturism condus de un şofer băut. La spital, investigaţiile au fost superficiale şi medicul n-a observat că vertebrele cervicale fuseseră fisurate. Câteva zile mai târziu, Dani a mers la ştrand şi, după o săritură în bazin, s-a ales cu o fractură de coloană cervicală, ajungând în cărucior cu rotile.

O emisiune de divertisment care a făcut istorie


    Cornel Patrichi, Mihai Petre, Emilia Popescu şi Willmark Hernadez, patru dintre membrii juriului
Cornel Patrichi, Mihai Petre, Emilia Popescu şi Willmark Hernadez, patru dintre membrii juriului

“Dansez pentru tine” a fost unul dintre cele mai iubite şi mai longevive show-uri difuzate de Pro TV, ţinând telespectatorii cu sufletul la gură timp de 14 sezoane, între 2006 şi 2013. Dincolo de poveştile de viaţă şi de frumuseţea dansului, la audienţele mari a contribuit şi cuplul de prezentatori Iulia Vântur (care a înlocuit-o pe Olivia Steer după trei ediţii) – Ştefan Bănică Junior. Poate cel mai important rol în succesul emisiunii l-a jucat juriul, din care au făcut parte, de-a lungul celor opt ani, Răzvan Mazilu, Mihai Petre, Emilia Popescu, Cornel Patrichi, Beatrice Rancea, Wilmark Hernandez şi Elwira Petre.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regele Felipe și Regina Letizia la dineul de gală de la Roma, Italia, în rochie de la un brand de masă   profimedia 0945642160 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
wizz air avion jpg
marelbo png
loto jpeg
cincsor dimineata jpg
1 sfantul spiridon jpg jpeg
Demonstrație efectuată de reprezentanții MAI în pregătirea aderării României cu frontierele aeriene și maritime la spațiul Schengen, în aeroportul Otopeni, Ilfov. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
insulina jpeg
Padure din viitoarea Centura Verde Bucuresti Ilfov foto Centura Verde jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net