Nuţu Cămătaru s-a predat după ce a fost dat în urmărire internaţională

Ultima actualizare:

    Nuţu Cămătaru alături de colegii de celulă
Nuţu Cămătaru alături de colegii de celulă

Nuţu Cămătaru s-a predat poliţiei. Pe numele său real Ion Balint, interlopul a fost dat în urmărire internaţională după ce a fost condamnat, vineri, la 6 ani de închisoare.

Acesta a declarat că până acum s-a aflat înm comuna Belciugatele.

"Eu am stat cu baiatul meu. Nu am fost dat în urmărire, nu nimic. Noi ne-am făcut pedepsele. Sunt aici din cauza soţiei lui Tatulici", a declarat Nuţu Cămătaru la intrarea în sediul Direcţiei Cercetări Penale.

"Ce face ministrul atâta tevatură, mi-am ispăşit pedepsele. Nu am fugit de nimic. Băiatul meu e minor. Eu nu am făcut trafic de nimic. Poate s-a făcut o greşeală, justiţia şi-a spus cuvântul. Am fost la Belciugatele. Sunt singurul deţinut care nu a beneficiat de eliberare condiţionată, ba am făcut o lună în plus", a mai spus Nuţu.

Cunoscutul jurnalist Mihai Tatulici a refuzat să comenteze afirmaţia lui Nuţu Cămătaru.

"Nu comentez în nici un fel", a declarat Mihai Tatulici.

Conform Hotnews, numele lui Tatulici a apărut într-o depoziţie la dosarul de crimă organizată al fraţilor Cămătaru. Ziaristul era acuzat în presă că a participat la o operaţiune de intimidare a unor parteneri de afaceri ai soţiei sale, operaţiune unde au fost folosiţi recuperatori şi unde Tatulici s-ar fi folosit abuziv de calitatea sa de jurnalist.

Acuzaţi de cămătărie, proxenetism şi trafic de persoane

Sile Cămătaru, pe numele său real Vasile Balint, şi fratele său, Ion Balint, poreclit Nuţu, au fost condamnaţi de Instanţa Supremă, printr-o decizie definitivă, la 13, respectiv 6 ani de închisoare.

Sile Cămătaru a executat deja şapte ani şi jumătate din pedeapsă şi mai are de executat cinci ani şi jumătate.

În cazul lui Nuţu, instanţa a respins cererea pentru deducerea pedepsei, el rămânând cu condamnarea de şase ani. Alături de cei doi, în dosar au mai fost judecate alte 30 de persoane. Cu toţii sunt acuzaţi de cămătărie, proxenetism şi trafic de persoane.

Vasile Balint, cunoscut sub numele de Sile Cămătaru (foto dreapta), a fost prins în Germania de poliţiştii locali, la un filtru în trafic organizat pe autostrada Passau – Frankurt.

simeon stalpnicul png

El se afla, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 1.30, la volanul unei maşini cu număr de Frankfurt, împreună cu alte trei persoane, doi bărbaţi şi o femeie, care sunt verificate de poliţiştii germani.

Nuţu a făcut spectacol când a ieşit din puşcărie

Nuţu Cămătaru a fost eliberat din penitenciar pe 9 iunie 2010, după şase ani de închisoare pentru tâlhărie. Celebrul interlop, pe numele său adevărat Ion Balint, a plecat de la Penitenciarul Jilava pe un cal pursânge.

La ieşire, Nuţu Cămătaru a fost aşteptat de membrii familiei, care au venit cu trei cai, dar şi cu porumbei, pe care i-au eliberat odată cu plecarea lui Balint din penitenciar. Calul pe care a plecat Nuţu Cămătaru a fost evaluat la aproximativ 125.000 de euro.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
junjun1 jpeg
michael jackson jpg
restaurant foto unsplash jpg
dulciuri jpg
Blocuri Bucuresti FOTO Shutterstock jpg
somn pexels jpg
autostrada 5 jpg
cristela georgescu instagram jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net