Declaraţie şocantă a ministrului Barbu: Se dau prea mulţi bani pe programul de prevenire a HIV

Ultima actualizare:

“La dezbaterile pe bugetul 2014, m-a frapat, m-a cutremurat cu adevărat următorul lucru. Credeţi-mă, nu vreau să par cinic în faţa dumneavoastră, cu tot respectul pentru respectiva categorie de concetăţeni ai noştri. Bugetul, programul naţional pentru prevenirea şi tratarea HIV/SIDA este jumătate ca buget din toate programele Ministerului Culturii. Deci, ai Ministerul Culturii şi programul naţional de combatere şi tratament HIV/SIDA. Jumătate. Unu la doi. După părerea mea, nu suntem în Africa de Sud. Nu sunt milioane de concetăţeni afectaţi de acest hidos flagel al epocii noastre. Nu înţeleg, eu personal. Am fost cutremurat când mi-am dat seama câte Festivaluri «Shakespeare» sau cât de amplu am putea face evenimentul, Festivalul «Shakespeare» de la Craiova, dacă nu am avea acel program sau dacă acel program ar fi la jumătate”, a declarat ministrul Barbu duminică la Craiova.

Legat de această declaraţie, Iulian Petre, directorul executiv al Uniunii Naţionale a Organizaţiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA, i-a cerut lui Daniel Barbu, printr-un comunicat de presă, să-şi ceară scuze public celor peste 12.000 de bolnavi HIV/SIDA. Mai mult, UNOPA solicită şi prim-ministrului Victor Ponta, dar şi ministrului Sănătăţii, Eugen Nicolaescu, să exprime public poziţia guvernului faţă de cele declarate de domnul Daniel Barbu.

Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) s-a autosesizat în legătură cu declaraţiile ministrului Culturii Daniel Barbu privind banii alocaţi pentru programul naţional de prevenire şi combatere a infectării cu HIV, a declarat pentru Mediafax preşedintele instituţiei, Csaba Asztalos.

CNCD va analiza, într-o şedinţă viitoare a Colegiului director, declaraţiile lui Barbu, sub aspectul discriminării şi încălcării demnităţii persoanelor infectate cu HIV, a mai spus Asztalos.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
printul william craciun gettyimages jpg
Daniel Baluta si Sorin Grindeanu rezultate alegeri primarie Bucuresti  Foto Inquam Photos  Octav Ganea (2) jpg
Ciprian Ciucu si Ilie Bolojan  Ludovic Orban Foto Inquam Photo    Codrin Unici (4) jpg
images jpg
Bucuresti, foto Shutterstock jpg
casa lemn pexels jpg
La 79 ani, Cristian Gatu vrea sa si refaca viata jpg
Sesizare penală a IICCMER privind tratamentele neomenoase aplicate în perioada comunistă în „Spitalul pentru copii neuropsihici cronici Siret” jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net