Ai căţel acasă? Du-te să-l înregistrezi ca să nu ţi-l ia hingherii! «Legea Ionuţ» a intrat în vigoare
Să vedem dacă noua lege, mult comentată, va contribui la strângerea câinilor de pe străzi! În sfârşit, „Legea Ionuţ” poate fi aplicată, o dată cu publicarea în Monitorul oficial a normelor după care se va gestiona problema câinilor din România.
Autoritatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA) nu mai poate înregistra câinii cu deţinător, registrul de evidenţă a acestora fiind gestionat de către Colegiul Medicilor Veterinari, după adoptarea „Legii lui Ionuţ”.
Însă, ASPA va continua programul de sterilizare gratuită a acestora, prin 23 de cabinete veterinare.
Conform noii legi, „Registrul de evidenţă a câinilor cu stăpân” este gestionat de către Colegiul Medicilor Veterinari, informează Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară (ANSVSA).
De asemenea, unităţile medical-veterinare înregistrate, care efectuează acţiunea de microcipare a câinilor, au obligaţia de a comunica Registrului de evidenţă a câinilor cu stăpân, în termen de cinci zile de la data implantului, numărul de microcip.
Numărul microcipului este trecut de către medicii veterinari, în mod obligatoriu, în carnetul de sănătate al câinelui şi în paşaportul câinelui, după caz, ambele documente având serii şi numere unice.
Identificarea câinilor cu stăpân este obligatorie şi se suportă de către stăpânul animăluţului.Legea stabileşte, printre altele, posibilitatea eutanasierii câinilor din adăposturile publice, dacă aceştia nu sunt revendicaţi sau adoptaţi, după un termen de 14 zile lucrătoare.
Potrivit actului normativ, câinii nou-născuţi cu proprietar vor fi identificaţi în termen de maxim 30 zile de la fătare şi, în orice caz, înainte de vânzarea sau scoaterea în spaţii publice a acestora, iar câinii adulţi cu proprietar - în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a normelor, dar nu mai târziu de 1 martie 2014, în timp ce câinii proveniţi din adăposturile publice trebuie identificaţi în momentul adopţiei, dar în orice caz înainte de a părăsi adapostul.
Câinii neidentificaţi şi neînregistraţi după data de 1 martie 2014 sunt consideraţi câini fără stapân şi sunt trataţi conform procedurilor legale, potrivit actului normativ.
Câinii cu stăpân vor putea circula pe teritoriul României, doar însoţiţi de proprietari şi de carnetul de sănătate, care atestă identificarea şi înregistrarea animalului în Registrul de Evidenţă a Câinilor cu Stăpân, precum şi acţiunilor sanitare veterinare efectuate.
Stăpânii de animăluţe câini au obligaţia de a notifica medicului veterinar, în termen de 7 zile de la producerea lor, evenimentele referitoare la animal: vânzare, cumpărare, pierdere, dispariţie, furt, donaţie, moarte.
Amenzile prevăzute de noua lege sunt este între 2.000 şi 5.000 de lei.