Bătrână muşcată de lup în curtea casei. Aşa a ajuns, pentru prima dată în viaţă, la spital
La 74 de ani, o femeie din Mălureni, Argeş, a ajuns pentru prima dată în viaţa ei la spital. Iar asta pentru că, tot pentru prima dată în viaţă, un lup i-a intrat în curte şi a muşcat-o.
Incidentul s-a petrecut vineri seara, când un lup a intrat în curtea Elisabetei Antonie şi a pus la pământ cei doi câini aflaţi în gospodărie. Lătratul animalelor a scos-o pe femeie din casă, însă nu a apucat să facă nici doi paşi, că lupul s-a năpustit asupra ei. Ţipetele ei au alertat vecinii, care i-au sărit în ajutor, alergând lupul cu drujba. Poliţiştii ajunşi şi ei la faţa locului au fugărit fiara cu furcile.
Bătrâna a fost muşcată de mână, iar ambulanţa sosită la faţa locului a transportat-o de urgenţă la spitalul judeţean din Piteşti. "Am văzut lupul cum a fugit. S-a speriat de semnalele ambulanţei şi ale poliţiei. Când am sosit noi, îl alerga un băiat cu drujba. L-a atacat şi pe el, dar l-a atins cu lama de la drujbă şi a fugit. Şi poliţiştii au alergat după lup, cu o furcă. Pe femeie noi am găsit-o în pat. Are o plagă muşcată la antebraţul drept de 7 - 8 centimetri. Casa este izolată, la marginea satului", a declarat pentru adevarul.ro Emil Ghiţă, asistent la Ambulanţa Argeş.
Femeia spune că a tras o sperietură soră cu moartea şi că abia acum, la 74 de ani, a ajuns pentru prima dată la spital. Este convinsă că, dacă nu-i săreau vecinii în ajutor, nu avea nicio şansă.
"Eram în curte, pe scară. Era un lup turbat...turbat. Cum am ieşit din casă a sărit pe mine. M-am speriat rău. Dumnezeu ştie! Nu am păţit de când sunt, aşa ceva. Eu nu am mai văzut lup până acum. Urşi mai veneau prin preajma casei, dar lupi, nu...nu. Nici nu mă gândeam să intre lupul la mine în curte", a mai spus pentru adevarul.ro pacienta.