Orașul din România unde prețul unui metru pătrat a trecut de 3.000 de euro. Costul a depășit chiar și Capitala
Costul apartamentelor din țara noastră este din ce în ce mai mare, iar un oraș din România se detașează ca fiind cel mai scump. Aici, costul unui metru pătrat a trecut deja de pragul de 3.000 de euro, iar un apartament de numai 53 de metri pătrați a ajuns să coste, în medie, 165.000 de euro.

Cluj-Napoca rămâne cel mai scump oraș din România, atunci când vine vorba despre costul unui metru pătrat. În acest oraș, prețul a trecut deja de pragul de 3.000 de euro, iar un apartament de 53 de metri pătrați costă, în medie, 165.000 de euro. Pentru suma de 100.000 de euro, se poate cumpăra un spațiu de aproximativ 37 de metri pătrați.
Analiza efectuată de către VERIDIO Residential Market Review a arătat, potrivit adevarul.ro, că prețul mediu al locuințelor din Cluj-Napoca a ajuns, în acest an, la 3.017 euro/mp util. Astfel, Clujul a depășit costurile din Sectorul 1 al Capitalei, unde prețul median este de 2.718 euro/mp.
Costurile din Cluj-Napoca rămân ridicate
De asemenea, prețul median al unei proprietăți tranzacționate în Cluj-Napoca în 2026 este de 165.000 de euro, pentru proprietăți de 53 de metri pătrați. Iar românii care nu au un buget atât de ridicat vor întâmpina dificultăți serioase, dacă caută o casă în Cluj-Napoca.
Pentru sumele de 90.000-100.000 de euro, suprafața mediană a locuinței este de numai 37 de metri pătrați. Pentru aceeași sumă, românii pot cumpăra proprietăți mult mai mari în alte orașe.
Costul unui metru pătrat a trecut de 3.000 de euro
După Cluj-Napoca și Sectorul 1 din București, al treilea cel mai scump oraș din țara noastră este Brașov, unde prețul median este de 2.211 euro/mp. Aproape la fel de scumpă este și Craiova, unde prețul median este de 2.034 euro/mp. În Iași, prețul mediu pentru un metru pătrat este de 1.997 euro/mp.
Mulți oameni care nu își permit case în Cluj-Napoca se îndreaptă către localitățile din jurul orașului. În Florești, de exemplu, prețul median este de 1.900 de euro/mp.



































