Pământul s-a cutremurat din nou la Izvoarele, în Galaţi

Ultima actualizare:

Tudor Prisecaru, secretar de stat pentru Cercetare în Ministerul Educaţiei, s-a întâlnit, marţi, la Galaţi, cu prefectul judeţului, Emanoil Bocăneanu, şi cu şeful Inspoactoratului pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi, el plecând apoi în satul Izvoarele, pentru verificarea instalaţiilor de monitorizare a seismelor produse în zonă, potrivit Mediafax.

Prisecaru a spus că în cursul acestei zile în zona Izvoarele vor mai fi instalate alte două echipamente de monitorizare.

"Ieri (luni - n.r.) am avut o întâlnire cu toţi specialiştii de la Institutul pentru Fizica Pământului. Au prezentat nişte date preliminare şi am considerat toţi că este necesară continuarea monitorizării. Astăzi se instalează echipamente suplimentare de monitorizare. Eu mă aflu aici pentru a verifica zonele în care au fost montate aparatele şi dacă ele au fost amplasate în zonele în care am stabilit, pentru că săptămâna aceasta vom avea probabil o altă întâlnire la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă şi să putem eventual să analizăm datele suplimentare şi poate se va putea trage o concluzie, nu ştim încă", a declarat secretarul de stat Tudor Prisecaru.

El a mai spus că a fost eliminată complet varianta potrivit căreia seismele repetate ar fi provocate de exploatările petroliere din acea zonă, subliniind că fenomenele au caracter unic în lume şi că s-au stabilit contacte cu specialişti din străinătate.

"Din câte am înţeles de la colegii mei de la toate instituţiile, ceea ce s-a întâmplat aici are un caracter unic. Există contacte cu specialişti din Brazilia, unde s-a mai întâmplat ceva similar, dar nu întru totul la fel, dar şi cu specialişti din alte ţări", a mai spus Prisecaru.

Secretarul de stat a precizat, totodată, că "fenomenele au mai scăzut în frecvenţă".

Din 23 septembrie, în zona comunelor Slobozia Conachi şi Schela au avut lor peste 200 de cutremure.

Potrivit Institutului Naţional pentru Fizica Pământului (INFP), peste 30 de cutremure au avut magnitudinea peste 2,5 grade pe scara Richter, iar cel mai puternic seism a avut 3,9 grade şi s-a produs în 29 septembrie.

Ultimul cutremur de peste 2,5 grade în Galaţi s-a produs duminică, la ora 5.35 şi a avut magnitudinea de 2,8 grade pe scara Richter.

INFP a instalat în zona localităţilor Izvoarele, Slobozia Conachi şi Negrea trei staţii seismice portabile, pentru a localiza cu precizie unde se produc cutremurele, precum şi echipamente care măsoară deplasarea faliilor cu rezoluţie de un milimetru. Datele culese de acestea sunt corelate cu informaţii din toată reţeaua, prelucrate la Bucureşti de un soft şi interpretate de seismologi.

Totodată, în această perioadă sunt prezenţi în zonă reprezentanţi ai INFP şi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, misiunea principală a acestora fiind consilierea populaţiei şi a autorităţilor locale.

Aproximativ 30 de localnici din satul Izvoarele, comuna Slobozia Conachi, au ieşit în stradă, săptămâna trecută, cerând autorităţilor explicaţii privind cauza cutremurelor. Oamenii au încheiat protestul după ce autorităţile le-au promis că în zonă se va afla un geolog de la INFP, care va rămâne acolo pentru o perioadă şi care se va întâlni zilnic cu ei pentru a le oferi explicaţii.

Satul Izvoarele din comuna Slobozia Conachi s-a numărat şi printre localităţile afectate de inundaţiile produse în perioada 13 - 14 septembrie în judeţul Galaţi, scrie rtv.net.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
mircea diaconu jpg
Yoon Suk Yeol. Foto: captură video
Banner Carmen Harra
panouri solare risc hackeri jpg
ceai freepik jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net