Partea inferioară a unui cadavru, descoperită pe malul râului Prut

Partea inferioară a unui cadavru, descoperită pe malul râului Prut

Ultima actualizare:

    Cadavrul a fost găsit pe malul râului, în localitatea Râșești
Cadavrul a fost găsit pe malul râului, în localitatea Râșești

Un pescar care se afla pe malul Prutului, în localitatea Râșești (Vaslui) a făcut o descoperire șocantă. El a observat pe un banc de nisip partea inferioară a unui cadavru, potrivit news.ro.

Imediat, pescarl a alertat autorităţile, care au început cercertările la faţa locului.

În urma examinării cadavrului, anchetatorii au constatat că acesta este într-o avansată stare de putrefacţie, iar labele picioarelor lipsesc. Poliţiştii cred că bărbatul ar fi murit în urmă cu câteva luni.

„În prezent, se fac verificări în baza de date a persoanelor dispărute pentru a stabili dacă, în ultima perioadă de timp, a fost sesizată dispariţia vreunui bărbat în zona respectivă”, a declarat, vineri, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Vaslui, Silvia Manta.

Partea de cadavru găsită pe malul râului Prut a fost ridicată de către angajaţii Serviciului de Medicină Legală pentru autopsie şi stabilirea cauzei decesului.   



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
WhatsApp Image 2026 09 20 at 13 34 26 jpg
muraturi depositphotos1 jpeg
telefoane istock jpg
sala universitate istock jpg
parc iasi png
Vas de croazieră  Sursa  Pixabay com jpg
volan masina sofer1 jpg
front 1 jpg
image
image