Peste două sute de suceveni au fost muşcaţi de căpuşe

Peste două sute de suceveni au fost muşcaţi de căpuşe

Ultima actualizare:

    Nu extrageţi singuri  căpuşa din piele, ci  mergeţi urgent la medic!
Nu extrageţi singuri căpuşa din piele, ci mergeţi urgent la medic!

Atenţie la căpuşe! Ploile care au alternat, în ultima perioadă, cu vremea caldă, au favorizat înmulţirea insectelor.

Aşa că nu numai ţânţarii au ieşit la atac, ci şi căpuşele. În Suceava, de pildă, în ultima lună şi jumătate, au ajuns la spital 243 de persoane muşcate de căpuşe, potrivit directorului medical al spitalului, dr. Tiberius Brădăţan. El a arătat că într-un singur caz a fost confirmată boala Lyme (n.r. boală infecţioasă cu afectare sistemică produsă de bacteria Borrelia burgdorferi, transmisă de căpuşă). Medicul spune că, în cazul muşcăturilor de căpuşe, trebuie să ne prezentăm la o unitate medicală. „După extragerea căpuşei şi toaletarea zonei respective, pacientului i se administrează vaccin antitetanos. Apoi, este îndrumat către Boli Infecţioase pentru a fi luat în evidenţă şi pentru tratament de specialitate”, a explicat dr. Brădăţan.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
varza png
image png
suspecti atentata cu drona jpg
young couple enjoying mountains landscape sitting hill jpg
Politia, foto Shutterstock jpg
incalzirea globala (1) jpg
Scoala, Foto Shutterstock jpg
image png
image
image