Ploile ţi-au avariat maşina? Află cine suportă daunele!

Ultima actualizare:

    Ce e asigurarea CASCO?
Ce e asigurarea CASCO?

Ploile torenţiale care au căzut în ultimele zile au transformat străzile şi marile bulevarde din Bucureşti şi ţară în adevărate lacuri de acumulare. Multe maşini,  fie că se aflau în trafic, fie că erau parcate în faţa blocurilor, au fost grav avariate. Cum pot fi despăgubiţi proprietarii? Prin poliţa Casco! Însă, atenţie,  asiguratorii impun, totuşi, nişte condiţii. Iar dacă nu le îndeplineşti, îţi repari maşina din propriul buzunar!

Plouă? Se anunţă furtună, grindină, vânt puternic sau inundaţii? Şoferii care au o poliţă CASCO pot sta liniştiţi. Dacă maşina lor este avariată în urma ploilor torenţiale şi a inundaţiilor produse, ei vor fi despăgubiţi de firma de asigurări. Celor care nu au CASCO nu le rămâne decât să îşi protejeze cum pot mai bine maşinile şi să spere că nu vor fi ghinionişti.

Pentru că de întâmplat, se pot întâmpla multe. În urma unei inundaţii, chiar şi în oraş, maşinile pot fi luate pe sus de ape, lovite de alte autoturisme, de copaci, stâlpi, garduri etc. Dacă nu, pot maşinile suferi avarii din cauza apei care intră la motor. Scenarii posibile sunt multe.

Ai intrat cu maşina în apă? Adio despăgubiri!

Însă, pe de altă parte, chiar şi şoferii asiguraţi pot plăti daunele din propriul buzunar. Pentru că firma de asigurări impune nişte condiţii clare. Poliţa CASCO protejează autovehiculul în caz de inundaţie, dar numai în situaţia în care defecţiunea nu se produce din vina şoferului, a explicat pentru revista "Capital", Viorel Vasile, de la societatea de brokeraj în asigurări Safety Broker.

Astfel, dacă asiguratorul constată că maşina era parcată în faţa blocului, de exemplu, iar ploaia i-a provocat stricăciuni, atunci compania de asigurare va suporta costurile de reparaţie.

Însă, în cazul în care şoferul se afla în trafic şi a intrat cu autoturismul într-o zonă inundată, fapt ce a dus la defecţiuni ale maşinii, nu vor fi acordate despăgubiri. Pătrunderea în locuri deja inundate reprezintă exludere de la riscul de inundaţie, a mai spus Viorel Vasile. În ceea ce priveşte pagubele provocate terţilor în situaţii de inundaţie, poliţa de tip RCA funcţionează la fel ca în orice altă situaţie. Astfel, compania de asigurări achită pagubele.

Ce e asigurarea CASCO?

CASCO este asigurarea facultativă a autoturismului împotriva avariilor accidentale sau a furtului. Poliţa CASCO nu ţine loc de asigurare obligatorie (RCA). De regulă, asigurarea CASCO se oferă maşinilor cu vârste între 0-8 ani (majoritatea asiguratorilor), 0-12 ani (anumiţi asiguratori) sau maşinilor de colecţie.

Riscurile asigurate

Poliţa CASCO asigură în următoarele cazuri: ciocniri, loviri, zgârieturi, răsturnări, căderi, căderea unor corpuri sau obiecte pe autovehicul, derapări, incendiu, explozie, afumare, pătare, carbonizare, inundaţii, furtună, uragan, cutremur, prăbuşire sau alunecare de teren, ploaie torenţială, grindină, trăsnet, greutatea stratului de zăpadă sau gheaţă, avalanşă de zăpadă, furtul maşinii şi părţilor ei componente precum şi pentru pagubele provocate ca urmare a tentativei de furt, daune produse de autori necunoscuţi, vandalism.

Ai Logan? Casco te costă şi 1.000 de lei pe an!

Prima anuală de plată pentru o poliţă Casco se calculează ca procent din suma asigurată. Aceasta diferă de la un asigurator la altul dar, în general, se ţine cont de următorii factori: tipul autovehicului, vechimea maşinii, tipul proprietarului (persoană fizică sau juridică), vârsta acestuia, valoarea daunelor, marca maşinii, capacitatea cilindrică a motorului, numărul de locuri, dacă maşina este avariată sau nu, dacă a fost, între timp, reparată etc.

Oricum, la modul general vorbind, pentru un Logan proprietate personală, din anul 2007, versiunea Laureate cu 5 locuri, motor de 1,4, capacitate cilindrică 1390 şi 40.000 km la bord poliţa Casco ajunge în jurul valorii de 1000 lei pe an.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Meghan Markle interviu, Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Taxi Romania FOTO Shutterstock jpg
dulceata kumquat grecia jpg
legoland jpg
1 black friday jpg
Targ de Craciun Craiova 2023   027 jpg
fructe piata jpg
ucis de fulger gif
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net