Povestea primului automobil din România care circula în 1889

Ultima actualizare:

O poveste cu aroma medievala circula pe internet. Este o poveste pe cat de interesanta, pe atat de reala. O poveste care ne spune cateva detalii despre primul automobil care a circulat in Romania in 1889, acum 125 de ani. Aceasta era un Peugeot si i-a apartinut baronului Bellu.

Cine a fost Barbu Bellu?

Fara indoiala, cand auzi acest nume, te duci cu gandul la cel mai mare cimitir din Romania. Si pe buna dreptate aceasta asociere! El a donat 28 de hectare de teren pentru extinderea cimitirului. Cel de-al doilea fiu al lui Alexandru Bellu, Barbu Bellu (1825-1900) era baron austriac (mostenise titlul de la unchiul sau Constantin Bellios, care-l primise in 1817, de la imparatul Francisc I), dar a detinut si inalte demnitati publice si domnesti, ca aproape toti cei din neamul lui, incepand cu cea de paharnic si continuand cu cea de membru al Curtii de Apel, deputat, ministru al Cultelor, ministru al Dreptatii, senator.

Si-a facut studiile in jurul anului 1843 in Grecia, iar din 1850 a devenit judecator la tribunalul judetului Ilfov, din 1852, conducand institutia respectiva. In 1856 a fost numit procuror la Curtea de Arges. La 7 februarie 1862, Barbu Bellu a devenit Ministru al Culturii, functie din care a demisionat la 24 iunie 1862, dupa asasinarea primului ministru, Barbu Catargiu, varul sau. Apoi, pentru timp de aproape doua luni (14 iunie - 8 august 1863), a ocupat functia de ministru al Justitiei (Dreptatii) in Guvernul Nicolae Cretulescu.

A fost membru al Parlamentului, din partea judetului Muscel, in 1859, 1861 si 1864. In 1866, imparatul austriac Francisc Iosif i-a acordat titlul de baron. Dupa abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza, Barbu Bellu s-a retras din viata publica, dar a ramas unul din cei mai bogati oameni ai Romaniei.

Citeşte o poveste ce datează din 1890, scrisă de un jurnalist de la un ziar bucureştean necunoscut. O poveste care ne arată o vreme în care politicienii se gândeau la nevoile oamenilor iar cei bogaţi nu voiau a epata într-o vreme în care lumea era săracă.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Kate și William la BAFTA, Getty Images (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
apa consumata in avion FOTO shutterstock 2201162353 jpg
toamna unsplash jpeg
regele charles fiu camilla tom jpg
mancare hotel jpg
Povestea bărbatului care a vândut Turnul Eiffel de două ori   cel mai mare escroc al Americii jpeg
femeie bani jpg
sofer jpg
constantin brâncuși picasso jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net