Preoţii din Argeş, acuzaţi că nu au scos demonii din casă, aduşi de poliţişti la proces

Ultima actualizare:

Asta pentru că, la ultimele două termene, preoţii nu s-au prezentat în sala de judecată, deşi au fost citaţi. Aceştia au invocat diverse motive, însă astăzi nu vor mai putea evita să fie prezenţi la Curtea de Apel Argeş, anunţă România tv.

Avocatul Mădălin Ciculescu a făcut plângere penală, în ianuarie, împotriva tuturor preoţilor care nu au reuşit să îi scoată demonii din apartament, inclusiv împotriva lui Constantin Argatu Calinic, Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului. Bărbatul apelase mai întâi la cei din parohia sa, de la biserica din cartierul Găvana III. Când a văzut că spiritele nu pleacă, ba, sunt şi mai zgomotoase, a apelat şi la stareţul Schitului din Trivale, dar şi la preotul paroh de la Mănăstirea din Tutana.

La primul termen, procurorul de şedinţă a cerut netrimiterea în judecată a feţelor bisericeşti. Însă Mădălin Ciculescu a făcut recurs, aşa că procesul a fost din nou amânat, pentru 14 februarie. Bărbatul bântuit spune că, după slujbele preoţilor, acum îi intră şi ciorile în casă noaptea şi că feţele bisericeşti l-au stors de energie, ca nişte vampiri.

În plângere, avocatul piteştean spune că preoţii i-au copiat, cu puterea minţii, cheile.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
Nicușor Dan a semnat demisia... www.stirilekanald.ro
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
pisica istock jpg
ten istock jpg
miere istock jpg
Longevitate - cuplu  varstnici - relaxare in natura FOTO Shutterstock
asistenta medicala pexels jpg
austria baraj shutter1 jpeg
proprietara casa galati captura digi24 jpg
Ambalaje non SGR jpg
image
image