Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş a fost pus sub control judiciar

Ultima actualizare:

    Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Titu Bojin, suspectat de luare de mită, trafic de influenţă şi abuz în serviciu, va fi cercetat sub control judiciar
Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Titu Bojin, suspectat de luare de mită, trafic de influenţă şi abuz în serviciu, va fi cercetat sub control judiciar

Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Titu Bojin, suspectat de luare de mită, trafic de influenţă şi abuz în serviciu, va fi cercetat sub control judiciar, iar consilierul judeţean Marcel Mihoc a fost reţinut, au decis procurorii DNA, joi dimineaţă, la capătul unor audieri maraton în acest dosar.

În dosarul preşedintelui CJ Timiş au avut loc audieri maraton la DNA, începând de miercuri după-amiază, la capătul cărora procurorii au decis ca Titu Bojin să fie cercetat sub control judiciar.

De asemenea, au fost emise ordonanţe de reţinere pe numele a patru persoane cercetate în acest dosar, între care consilierul judeţean PSD Marcel Mihoc.

Miercuri dimineaţă, procurorii DNA au descins la locuinţa preşedintelui CJ Timiş, Titu Bojin, din comuna Remetea Mare, după care acesta a fost dus la sediul CJ, unde au fost făcute percheziţii în prezenţa sa. În jurul orei 11.00, Bojin a fost scos din sediul CJ şi dus la audieri la Bucureşti.

De asemenea, au fost ridicaţi, în baza unor mandate de aducere, şi duşi la audieri la DNA Timişoara, în calitate de suspecţi, 17 primari din Timiş - primarul oraşului Buziaş, Alger Viorel Ilaş, primarul oraşului Recaş, Paul Teodor, primarul comunei Boldur, Constantin-Cristian Stoi, primarul comunei Parţa, Mihai Petricaş, primarul comunei Otelec, Csaba-Zoltan Szabo, primarul comunei Victor Vlad Delamarina, Ioan Sima, primarul comunei Satchinez, Dan Florin Ion, primarul comunei Beba Veche, Ioan Bohâncanu, primarul comunei Margina, Ionel Costa, primarul comunei Jimbolia, Darius Adrian Postelnicu, primarul comunei Comloşu Mare, Ovidiu Nicolae Ştefănescu, primarul comunei Chevereşu Mare, Marcel Muia, primarul comunei Cărpiniş, Ioan Sima, primarul comunei Şandra, Luchian Savu, primarul comunei Lovrin, Vasile Graur, primarul comunei Birda, Gheorghe Marius Stoian, şi primarul comunei Voiteg, Tudor Nicolae Marinescu.

Totodată, au fost duşi la audieri consilierul judeţean Marcel Mihoc, Claudiu Ilaş - managerul Muzeului Satului Bănăţean, Marţian Corneliu Doroş - director în cadrul Direcţiei de Prestări Servicii Timiş, Ervin Luci - director la Administraţia Bazinală a Apelor Banat, Horaţiu Mircea Simion - directorul regional al Direcţiei Regionale Drumuri şi Poduri Timişoara şi Aurel Costin Purceld - directorul economic al Direcţiei Regionale Drumuri şi Poduri Timişoara, au precizat sursele citate.

Potrivit unor documente ale procurorilor, obţinute de MEDIAFAX, Titu Bojin, folosindu-se de funcţia de preşedinte al CJ Timiş şi de poziţia de lider al filialei judeţene a PSD, ar fi identificat primării din Timiş, conduse de aleşi locali din PSD, cu care George Didilă, prin SC Ecomet West SRL, a încheiat contracte de achiziţii publice, cu atribuire directă. În acest demers, Didilă ar fi fost sprijinit atât de Titu Bojin, cât şi de Marcel Mihoc, consilier judeţean în CJ Timiş.

Anchetatorii au mai stabilit că, în cazul în care primăriile care au încheiat contracte cu SC Ecomet West SRL tergiversau plata contractelor încheiate, George Didilă apela tot la Titu Bojin pentru a determina primarii să plătească, cu celeritate, aceste contracte.

Întrucât unele dintre primăriile care au încheiat astfel de contracte cu SC Ecomet West SRL nu aveau prevăzute în buget fonduri pentru plata produselor achiziţionate, consilierul judeţean Marcel Mihoc ar fi promis, la data încheierii contractelor, alocarea fondurilor necesare cu ocazia rectificărilor bugetare, se mai arată în documentele citate.

În acest sens, în 25 iunie 2014 s-a convocat şedinţa ordinară a Consiliului Judeţean Timiş, pe ordinea de zi fiind discutat şi "proiectul de hotărâre privind aprobarea bugetului rectificat al judeţului Timiş pe anul 2014".

Procurorii îl suspectează pe Titu Bojin că direcţiona alocări bugetare din bugetul Consiliului Judeţean Timiş către unităţi administrativ teritorial din judeţ, în vederea finanţării contractelor pe care acestea le aveau în derulare cu SC Ecomet West SRL.

Sumele de bani obţinute din contracte erau virate în conturile societăţii Ecomet West SRL, administrată de către Marius Didilă, care îl anunţa pe George Didilă, iar acesta îi transmitea lui Bojin şi Mihoc situaţia încasărilor din contractele încheiate, potrivit aceloraşi documente.

În acest dosar, miercuri dimineață au fost făcute percheziții în București și în 11 județe, la sediile a 17 primării şi la alte instituții cu care Consiliul Județean Timiș ar fi încheiat contracte.

De asemenea, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au făcut percheziţii la depourile CFR Călători din Bucureşti, Timişoara, Cluj, Braşov, Sibiu, Galaţi, Ploieşti, Arad, Suceava şi Iaşi, în dosarul de corupţie în care sunt vizate mai multe persoane cu funcţii de conducere din instituţii din Timiş, care ar fi încheiat contracte de achiziții publice, prin atribuire directă, cu SC Ecomet West, în urma intervenţiei preşedintelui Consiliului Judeţean Timiş, Titu Bojin, şi a lui Marcel Mihoc, consilier județean în CJ Timiş.

Potrivit unor documente ale procurorilor, obţinute de MEDIAFAX, în toate cazurile, contractele au fost atribuite, la intervenţia lui Teodor Gavriş, fost director Tracţiune din CFR Călători, de către şefii depourilor companiei, firmei Ecomet West SRL, controlată de George Didilă.

După ce îi determina pe şefii depourilor să atribuie contracte firmei lui Didilă, Gavriş făcea demersurile necesare pentru ca subunităţile companiei feroviare să primească fondurile necesare achitării contravalorii produselor achiziţionate, susţin anchetatorii.

Titu Bojin este președinte al Consiliului Județean Timiș din anul 2012, după ce anterior a condus, timp de zece ani, Direcţia Apelor Banat. De asemenea, el a fost primar al localității Remetea Mare încă din anul 1986. Bojin a fost și consilier județean în CJ Timiș, timp de trei mandate.

Bojin este membru al PSD încă de la formarea PDSR, în 1992, iar din anul 2008 este președinte al filialei Timiș a partidului. El este și membru în Comitetul Executiv Național al PSD și membru în Consiliul Național al PSD.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
lidl jpg
drum sofer masina1 jpeg
Rusia versus SUA FOTO SHUTTERSTOCK
test jpg
alimente jpg
petre florin crevedia foto inquam octav ganea jpg
image png
469859399 1102167817961740 672508127811502855 n jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net