Profeția neașteptată a lui Nostradamus, care se va îndeplini în 2024. Un cutremur devastator „va transforma Marele Teatru în ruine”

Ultima actualizare:

La câteva minute după debutul anului, una dintre profețiile lui Nostradamus pentru 2024 a devenit realitate. Iată lista versetelor care au prevestit schimbările din acest an.

Profețiile lui Nostradamus încă se îndeplinesc / foto: EPA
Profețiile lui Nostradamus încă se îndeplinesc / foto: EPA

Titlurile publicațiilor respectabile de pe întreg globul au adus în prim-plan versetul care anunța împlinirea profeției lui Nostradamus, imediat după un cutremur devastator cu magnitudinea de 7,6, care a zguduit Japonia în mod literal și simbolic, chiar în prima zi a anului.

Versetele presupuse a fi prevestit cutremurul, soldat cu peste 80 de victime și tsunami-uri cu valuri de 1,5 metri, conțin următoarele avertismente:

„Pământul uscat va deveni și mai arid, iar inundațiile vor fi tot mai ample / O puternică zguduire a pământului va transforma Marele Teatru în ruine.”

În  lume va avea loc un mare cutremur

Adițional, profeția anunța și o foamete iminentă, interpretată de unii ca fiind echivalentul unui cutremur pestilențial. Cei specializați în interpretarea textelor lui Nostradamus afirmă că această „epidemie pestilențială” se referă, de fapt, la un cutremur.

Cunoscut ca profetul Apocalipsei, filosoful francez din secolul al XVI-lea a devenit celebru datorită lucrării sale din 1555, intitulată "Les Propheties", care constă în 943 de versete interpretate pe parcursul a peste 400 de ani.

Aceste versete, cu sensuri nu întotdeauna clare și directe, au fost atribuite lui Nostradamus și au fost asociate cu o gamă largă de evenimente, de la ascensiunea lui Hitler până la pandemia COVID.

China intră în război

Susținătorii textelor sale, sau mai degrabă susținătorii interpretărilor cercetătorilor, așteaptă cu nerăbdare fiecare început de an pentru a vedea ce aduce anul în curs.

După presupusa prevestire a războiului din Ucraina în 2022, profețiile pentru 2024 includ evenimente spectaculoase, precum alegerea unui nou Papă și declanșarea unui război de către China.

Un verset care descrie o "luptă și bătălie navală" sugerează că un "adversar roșu va deveni palid de frică, punând Marea Ocean sub teroare". Interpretarea indică China ca adversarul roșu, iar bătălia navală ar putea fi asociată conflictului pentru Taiwan, o insulă la intersecția Mării Chinei de Est cu Marea Chinei de Sud.

Un alt verset pentru 2024 prevede că "Șapte luni de la Marele Război, oameni uciși de fapte rele", fiind interpretat ca profeția izbucnirii celui de-al Treilea Război Mondial.

Urzeala tronurilor în Marea Britanie

Charles va ceda din cauza atacurilor / foto: Getty
Charles va ceda din cauza atacurilor / foto: Getty

Se speculează și despre posibila abdicare a regelui Charles al III-lea al Marii Britanii și ascensiunea Prințului Harry pe tron, bazată pe interpretarea unui text care sugerează că „Regele Insulelor” va fi „alungat cu forța” și înlocuit de „unul care nu va avea semnul unui rege”.

Mario Reading, scriitor britanic și comentator al lui Nostradamus, argumentează că acest verset indică faptul că regele Charles va ceda din cauza atacurilor asupra sa și ale soției sale, în timp ce Harry, care a renunțat oficial la familia regală, nu poartă semnul unui rege.

Versetul care anunță un nou Papă în 2024 menționează: "Clerul roman în anul o mie șase sute nouă, în fruntea anului vor fi alegerile".

Se presupune că acesta prevestește alegerea unui nou papă în acest an. Și, bineînțeles, profețiile lui Nostradamus nu puteau să omită tema schimbărilor climatice.

„În următorii 40 de ani, nu vom mai vedea curcubeul, iar pământul uscat va deveni din ce în ce mai arid.”. Această afirmație este interpretată ca prevestire a unei catastrofe climatice în 2024, cu incendii, inundații, furtuni și niveluri record de emisii de carbon.

Versetele lui Nostradamus pot fi interpretate în mai multe feluri

De menționat este faptul că unele versete sunt interpretate în mai multe moduri, de către diferiți comentatori.

De exemplu, foametea menționată la început, asociată cu un val pestilențial de unii, este interpretată de alții drept semn al unor furtuni cauzate de schimbările climatice.

La fel, inundațiile invocate la început, ca referire la tsunami-urile din Japonia, sunt considerate de alții a fi legate de apocalipsa climatică și încălzirea globală.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
ghiseu
image
image
image
image
image
image
ilustratie politie jpg
femeie batrana jpeg
gheorghe sarbu jpg
litoral jpg
new caledonia 1434179 1280 jpg
insula oi jpg
jocuri acum 100 de ani  jpg
Salariu - calcule - facturi - bani - facturi FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net