S-a simplificat acordarea ajutorului de deces și a pensiilor de invaliditate și de urmaș

Ultima actualizare:

    Banii pentru ajutorul de deces și pentru pensiile de urmaș și de invaliditate se acordă fără birocrație
Banii pentru ajutorul de deces și pentru pensiile de urmaș și de invaliditate se acordă fără birocrație

Pe perioada stării de urgență, care expiră pe 15 mai, când intrăm în stare de alertă, Guvernul a luat decizia să simplifice acordarea ajutorului de deces și a pensiilor de invaliditate și de urmaș. Mai ușor se vor acorda și dispozitivele medicale. Și asta, pentru a se evita contatul fizic la ghișee cu angajații instituțiilor. Deciziile vor afea efect 30 de zile după ieșirea din starea de urgență.

Noile măsuri de protecție socială au fost aprobate de Guvernul printr-o ordonanță de urgență.

  • Documentul adoptat prevede acordarea ajutorului de deces și celor care au murit în perioada stării de urgență, chiar dacă la data respectivă nu mai erau asigurați în sistemul public de pensii.

Cu o condiție, însă! În ultima lună calendaristică anterioară stării de urgență, adică februarie, persoana să fi avut această calitate, indiferent de stagiul de cotizare realizat.

Astfel, Serviciile Publice Comunitare Locale de Evidență a Persoanelor sunt obligate să transmită casei teritoriale de pensii competentă copia certificatului de deces, prin poșta electronică, pentru stabilirea pensiilor de urmaș și pentru acordarea ajutorului de deces.

Această obligație încetează în 30 de zile de la finalizarea stării de urgență;

  • Totodată, cei care primesc pensie de invaliditate sau de urmaș, nu mai sunt obligați să meargă în fața comsiei medicale, pentru revizuire.

Termenele și procedurile au fost supendate și încetează  în 30 de zile de la finalizarea stării de urgență. Dacă starea de urgență va expira pe 15 mai, înseamnă că evaluarea normală va fi reluată după 15 iunie;

  • Autoritățile au mai stabilit și prelungirea valabilității deciziilor asupra capacității de muncă.

Sunt de actualitate ultimele acte emise de medicul expert al asigurărilor sociale, precum și de comisiile de expertiză medico-militară de pe lângă spitalele din sistemul de apărare națională, ordine publică și securitate națională;

  • O altă măsură este cea care îi privește pe copiii urmași aflați în continuare la studii.

Ei vor primi banii fără să mai facă dovada continuării studiilor într-o formă de învățământ organizată potrivit legii. Decizia se aplică tot în perioada stării de urgență;

  • Actul normativ adoptat de Guvern reglementează și situația asiguraților care solicită dispozitive medicale în vederea recuperării ca urmare a unui accident de muncă sau boală profesională.

În cazul lor nu mai este necesară recomandarea medicală. Aceștia pot transmite către casele teritoriale de pensii, prin poștă sau în format electronic, recomandarea medicului curant eliberată înainte de instituirea stării de urgență;

Certificatele de concediu medical eliberate în perioada stării de urgență, pentru cazurile de accident de muncă sau boală profesională, se transmit caselor teritoriale de pensii prin poștă sau prin mail.

  • De asemenea, pata indemnizațiilor pentru accidente și boli de muncă se face fără avizarea certificatelor de concediu medical de către casele teritoriale de pensii, respectiv direcțiile de sănătate publică ori medici de medicina muncii, în funcție de afecțiune;
  • În plus, în perioada stării de urgență, despăgubirea în caz de deces se acordă la cererea persoanei îndreptățite în baza documentelor transmise casei teritoriale de pensii, prin poștă sau mijloace electronice.    

Citește și: 

https://www.click.ro/news/national/noi-masuri-pentru-mamele-care-primesc-indemnizatie-pentru-copiii-si-pentru-cele-care

https://www.click.ro/news/pensia-de-boala-este-trecuta-la-vechime

https://www.click.ro/news/national/vrei-sa-iesi-la-pensie-iata-ce-optiuni-ai

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
junjun1 jpeg
michael jackson jpg
restaurant foto unsplash jpg
dulciuri jpg
Blocuri Bucuresti FOTO Shutterstock jpg
somn pexels jpg
autostrada 5 jpg
cristela georgescu instagram jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net