Şase oameni, striviţi într-un BMW
Au petrecut toată noaptea împreună cu mai mulţi prieteni. Spre dimineaţă, după multe pahare de alcool, s-au înghesuit şase într-o maşină şi s-au grăbit spre case. Au sfârşit tragic, pe marginea şoselei.
Un groaznic accident de circulaţie a avut loc ieri dimineaţă în jurul orei 5.00, pe drumul european E581, între localităţile Bârlad şi Bădeana. O maşină BMW în care se aflau şase pasageri s-a răsturnat şi a ieşit de pe carosabil. Toţi ocupanţii autoturismului au murit.
În urma impactului, maşina a rămas fără plafon
Impactul a fost atât de puternic încât un copac aflat pe marginea drumului a fost smuls din rădăcini, iar un altul a fost rupt. Poliţiştii spun că şoferul circula cu viteză extrem de mare, deoarece acul vitezometrului indica 140km/h.
Potrivit anchetatorilor, cel mai probabil, conducătorul auto era în stare de ebrietate şi a adormit la volan. Cele şase victime fuseseră duminică seară la o petrecere „de moţ" a fiului unor prieteni, pe care au continuat-o la un bar din localitatea Fălciu, până dimineaţă.
Un copac a fost smuls din rădăcini, iar altul a fost rupt
Martorii susţin că i-au văzut pe toţi consumând băuturi alcoolice. „N-au fost identificate urme de frânare, iar carosabilul se prezenta în condiţii bune", a spus Mihaela Ştraub, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui.
Pentru a stabili exact cauzele accidentului, anchetatorii vor face necropsia cadavrului şoferului, Ionuţ Cătălin Petre (29 de ani). Iubita lui, Loredana Enache (32 de ani), aflată pe scaunul din dreapta al maşinii era încă în viaţă când au ajuns echipajele de salvare.
Ea a fost descarcerată, dar a decedat, în scurt timp, la spital. Celelalte patru victime, Gabriel Turcu, Viorel Cosma, Florin Obreja şi Valentin Alexandru Durbacă, cu vârste cuprinse între 14 şi 43 de ani, erau cunoştinţe ale cuplului şi locuiau în Perieni, Ghidigeni şi Bârlad.