Se lansează "proprietarea periodică" în România. Câţi bani sunt necesari pentru o astfel de locuinţă
Omul de afaceri turc Oguz Yilmaz va dezvolta pe un teren de 35.000 de metri pătraţi de pe litoral, în localitatea 23 August de lângă Olimp, un complex cu 900 de apartamente, un hotel de cinci stele, piscine, restaurante, baruri, cluburi şi terenuri de sport. Cu acest prilej, dezvoltatorul imobiliar lansează conceptul de "proprietate periodică".
Amplasat pe un teren de 35.000 de metri pătrați, complexul Blaxy Premium Resort & Hotel va fi construit în zona localității 23 August (județul Constanța), la o distanță de un kilometru nord de stațiunea Olimp, în locul unde Marea Neagră se întâlnește, la margine de pădure, cu lacul Tătlăgeac, au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanţii dezvoltatorului.
Un mini-oraş pe Litoral
Proiectul prevede ridicarea unui resort mixt alcătuit din şapte tronsoane de locuințe de vacanță având ca facilități piscine exterioare pentru adulţi şi copii, restaurante, baruri, cluburi, discoteci şi terenuri sportive, reunind peste 60 de cluburi de distracţie şi animaţie.
Lucrările de împrejmuire a terenului au început, precum şi construcţia unui showroom.
Planurile dezvoltatorului includ și construirea unui hotel care va avea până la 400 de camere de 5 stele, dotat cu business center, Health Club, Spa şi piscină acoperită. Un teatru de vară de tip amfiteatru, o plajă privată în suprafaţă de aproximativ 9.000 de metri pătraţi și o parcare privată amplasată pe un teren de 13.000 de metri pătraţi vor deservi atât complexul rezidențial, cât și hotelul.
Ce este "proprietatea periodică"?
Dezvoltatorul va lansa în premieră în România conceptul de "proprietatea periodică", prin care un proprietar va avea acces la concedii pe viață într-o casă de vacanță care îi va aparține în fiecare an, timp de o cel puţin o săptămână având posibilitatea de a o închiria, vinde sau lăsa moștenire.
Complexul va avea două tipuri de unități care vor putea fi cumpărate: Condo simplu cu suprafață de 32 de metri pătraţi (capacitate 2 adulți și 2 copii) sau Condo Dublu - 64 metri pătraţi (capacitate 4 adulți și 2 copii).
Blaxy Resort va fi deschis pentru vacanțele membrilor săi, care pot achiziționa una sau mai multe perioade, timp de 36 de saptamâni pe an, celelalte 16 săptămâni fiind dedicate îmbunătățirii și administrării serviciilor oferite de resort și hotel.
Cât costă?
Prețul de lansare al unei astfel de proprietăți variază între 3.750 și 4.250 de euro, pentru condourile cu vedere la mare și piscină. Cu aceşti bani se poate achiziţiona, pentru totdeauna, şi poate fi lăsată moştenire, o săptămână din sezonul de vară într-un astfel de apartament.
Lucrările la proiectul turistic-rezidențial se vor desfășura în două etape. Cele şapte clădiri cu peste 900 de apartamente de vacanță, piscinele, amenajările peisagistice, terenurile sportive, cluburile, barurile, parcarea și plaja privată vor fi finalizate până în vara anului viitor. Ulterior, construcțiile vor continua cu ridicarea hotelui și a centrului de sănătate până în iunie 2016.
Investiţia în întregul complex este estimată la aproape 100 de milioane de euro.