Şi-a tunat maşina cu 20.000 de euro - FOTO
Cine a zis că o maşină te costă mai mult ca o nevastă, nu a greşit. S-au convins şi cei care au venit la sfârşitul săptămânii la “Tuning Show” organizat în parcarea complexului Expo din Arad, să vadă bijuterii pe patru roţi.
Vezi şi:
Noul Latitude, cea mai luxoasă berlină Renault a tuturor timpurilor - VIDEO
Românii se «bat» pe înmatriculări în Bulgaria
Sute de iubitori de cai putere şi-au dat întâlnire la "Tuning Show". Zeci de maşini tunate, venite din toate colţurile ţării, au atras atenţia. Cea mai admirată a fost un Ford Probe, în care proprietara a investit aproximativ 20.000 de euro.
„Acum patru ani, mi-am cumpărat maşina de care în prezent sunt foarte mândră. Când am cumpărat-o era într-o stare jalnică. Mai nimic nu mergea pe ea, alţii se gândeau să o ducă la casat însă eu am ales să o tunez", a spus Ramona Rusu.
Suspensii sport care se declanşează la comandă, genţi şi spoiler unicat, muzică de calitate cu mulţi watti, toate fac parte din modificările realizate de Ramona. „Am investit în piese şi accesorii 20.000 euro, dar nu mă interesează. Lumea mea sunt maşinile şi asta spune tot. Cât timp o să trăiesc o să investesc în ele", a adăugat Ramona.
Un alt bolid admirat a fost un Opel albastru, vechi de peste zece ani, care astăzi este o adevărată bijuterie. Farurile noi şi moderne, spoilere, vopsea rezistentă şi geamuri elctrice, caroserie schimbată în totalitate şi sistem audio performant, cam aceste îmbunătăţiri a adus proprietarul maşinii. “Am investiti aproximativ 5.000 de euro în ultimii doi ani, de când am această pasiune. Îmi plac maşinile vechi pe care le pot remodela după bunul plac”, a spus Leo Bulboacă, din Arad, proprietarul maşinii.
Bolid modficat pe mii de euro- Un BMW Ursuleţ, din anul 1990, a devenit regina şoselelor de când proprietarul a băgat mii de euro pentru modificarea lui