Statul ne ia din bani dacă mergem la doctor cu cei mici

Statul ne ia din bani dacă mergem la doctor cu cei mici

Ultima actualizare:

    Părinţii îşi pot lua liber  pentru a merge cu copiii  la medic dacă aceştia  au până la 18 ani
Părinţii îşi pot lua liber pentru a merge cu copiii la medic dacă aceştia au până la 18 ani

„Mărinimie” fără margini din partea parlamentarilor români. Aceştia au aprobat marţi un proiect de lege care le permite părinţilor să-şi ia una sau două zile de concediu pe an pentru verificarea sănătăţii copiilor lor. Vestea proastă e că acestea nu vor fi plătite.

Protejarea sănătăţii copiilor noştri îi preocupă mult pe parlamentari, astfel încât aceştia au decis să ne ofere, prin lege, posibilitatea de a-i duce la medic cel puţin o dată pe an.

Românii ajung prea târziu la doctor cu copiii lor şi 40% dintre decesele înregistrate la copiii sub 5 ani survin din cauze ce pot fi prevenite prin controale de rutină. Aşa s-a născut legea care le conferă părinţilor dreptul la o zi liberă pe an pentru verificarea sănătăţii odraslelor.

În cazul familiilor cu doi copii se poate lua tot o zi liberă. Abia de la trei copii în sus zilele libere ajung la două. Unul din părinţi poate depune cerere la angajator, cu cel puţin 15 zile înainte de vizita la medic. Vestea proastă e că zilele libere nu vor fi plătite, indiferent dacă solicitantul lucrează la privat sau la stat.

Statul ne ia astfel din bani, dacă nu mergem la serviciu în acele zile. După vizita medicală, părintele trebuie să facă dovada că a fost la doctor cu copilul său prin prezentarea unor acte. Legea îşi propune să reducă numărul de zile de concediu medical luat de părinţi pentru îngrijirea copiilor bolnavi. Asta s-ar traduce cam aşa: dacă verificăm periodic starea de sănătate a copiilor avem şansa să depistăm din timp eventuale boli, care pot fi tratate înainte ca cei mici să intre în rândul celor asistaţi social.

simeon stalpnicul png

Gabriela Ciuraru, 30 de ani: „Am o fetiţă şi nu am fost cu ea la medic decât atunci când i-a fost rău. Nu mi-aş lua concediu fără plată. Cred că fiecare bănuţ contează, mai ales în cazul familiilor cu mulţi copii."

simeon stalpnicul png

Nicoleta Ş., 40 de ani:  „Să-mi iau concediu neplătit? Păi pot să merg la control de rutină oricând, nu-mi trebuie o zi specială de la stat pentru asta. Obişnuiesc să merg la control măcar o dată pe an."

simeon stalpnicul png

Ionica Marin, 40 de ani: „Nu cred că e bine să nu ne fie plătită ziua liberă, dar în interesul copilului facem şi acest sacrificiu. Merg o dată pe an la control de rutină şi ori de câte ori dă semne că se simte rău."



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Viorel Pașca FOTO Inquam Photos / George Calin
masina locuinta pixabay jpg
haine masina de spalat istock jpg
un bărbat a câștigat 1 milion de euro la loterie, foto Shutterstock jpg
meci spania argentina fifa instagram jpg
facebook pexels jpg
sofer pixabay jpg
pompieri smurd jpg
image
image