Temniţă grea pentru cărăuşii români care transportau cocaină în stomac
Înghiţeau capsulele de cocaină şi le transportau, din Olanda, la alte destinaţii europene. Socotită una dintre cele mai periculoase din Europa, gruparea infracţională a românilor care au adus în ţară cocaină de 1,5 milioane de euro şi şapte kilograme de canabis a fost condamnată definitiv de Curtea de Apel Galaţi.
Traficanţii de droguri îşi derulau o parte din activităţile infracţionale în judeţul Brăila, zonă de unde îşi racolau cărăuşii. Transportatorii drogurilor erau recrutaţi în zonele rurale, din rândul tinerilor fără venituri şi cu o educaţie precară. Aceştia erau conduşi la Amsterdam, unde erau puşi în legătură cu Alina Sandu, rezidentă în Olanda, aflată într-o relaţie de concubinaj cu un cetăţean de culoare, despre care anchetatorii cred că ar fi de origine nigeriană. El şi concubina lui îi instruiau pe cărăuşi cu privire la înghiţirea capsulelor cu cocaină, modul de comunicare cu ei şi destinatarul drogurilor, precum şi traseul de urmat. Cărăuşii primeau sume mici de bani pentru cheltuieli personale, urmând ca la finalizarea operaţiunii să primească aproximativ 10 - 20 de euro pentru fiecare capsulă de cocaină transportată în stomac. Procurorii DIICOT i-au identificat şi pe cărăuşi, fiind vorba de Vasilică Rătunzeanu, Marian Dobriţa, Marius Andrei, zis "Bibică", tustrei din judeţul Brăila, precum şi Bianca Gabriela Bârsan, din Bucureşti. În perioada ianuarie 2013 - ianuarie 2015, cei patru cărăuşi au efectuat mai multe transporturi de droguri din Olanda către Anglia, Cipru, Franţa, Spania şi România.
Cea mai mare pedeapsă a primit-o Alina Sandu, condamnată la 14 ani şi 4 luni de închisoare. Aceasta a scăpat deocamdată de încarcerare, poliţiştii nereuşind să dea de urma ei. Alţi doi membri ai grupării de traficanţi au primit pedepse grele: Rolando-Vasile Lepădatu - 7 ani şi 8 luni de închisoare şi Leonard Tudorache - 6 ani şi 8 luni de închisoare. Şi cărăuşii vor face închisoare: Marius Andrei – 11 ani (pedeapsă pe care o execută în Cipru), Marian Dobriţa – 6 ani şi 9 luni, Vasilică Rătunzeanu – 4 ani şi 3 luni.