Tot ce trebuie să știți despre anul școlar 2025-2026: vacanțe, module, Școala altfel și final de cursuri
Structura anului școlar 2025-2026 aduce calendar clar și flexibilități locale. Elevii vor parcurge cinci module de învățare, alternate de vacanțe sezoniere, iar școlile decid perioada vacanței de schi. Clasele terminale vor încheia anul școlar mai devreme, în funcție de nivelul de învățământ.

În plus, programele „Școala altfel” și „Săptămâna verde” rămân la latitudinea unităților de învățământ.
Anul școlar începe pe 8 septembrie
Elevii și copiii de grădiniță încep anul școlar 2025-2026 pe 8 septembrie, potrivit structurii anului școlar, aprobată prin ordinul ministrului educației nr. 3.463 din 4 martie 2025, transmite Edupedu.ro.
Vor fi în total 36 de săptămâni de școală, iar cursurile se vor încheia pe 19 iunie 2026.
Calendarul anului școlar 2025-2026
Modul 1: de luni, 8 septembrie 2025 până vineri, 24 octombrie 2025;
Vacanța de toamnă: de sâmbătă, 25 octombrie 2025 până duminică, 2 noiembrie 2025;
Modul 2: de luni, 3 noiembrie 2025 până vineri, 19 decembrie 2025;
Vacanța de iarnă: de sâmbătă, 20 decembrie 2025 până miercuri, 7 ianuarie 2026;
Modul 3: de joi, 8 ianuarie 2026 – până vineri, 6 februarie 2026, respectiv vineri, 13 februarie 2026 sau vineri, 20 februarie 2026, după caz, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în urma consultărilor cu beneficiarii primari ai educației, cu părinții/reprezentanții legali ai acestora și cu cadrele didactice, realizate la nivelul unităților de învățământ;
Vacanța de schi (mobilă): o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 9 februarie – 1 martie 2026;
Modul 4: de luni, 16 februarie 2026, respectiv luni, 23 februarie 2026 sau luni, 2 martie 2026, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz, până vineri, 3 aprilie 2026;
Vacanța de primăvară/Paște: de sâmbătă, 4 aprilie 2026 până marți, 14 aprilie 2026;
Modul 5: de miercuri, 15 aprilie 2026 până vineri, 19 iunie 2026;
Vacanța de vară: de sâmbătă, 20 iunie 2026, până duminică, 6 septembrie 2026.
Ce trebuie să știe elevii din clasele a VIII-a și a XII-a / a XIII-a
Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 5 iunie 2026;
Pentru clasa a VIII-a, anul şcolar are o durată de 35 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 12 iunie 2026;
Pentru clasele din învăţământul liceal – filiera tehnologică, cu excepţia claselor prevăzute la litera a) şi pentru clasele din învăţământul profesional, anul şcolar are o durată de 37 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 26 iunie 2026;
Pentru clasele din învăţământul postliceal, durata cursurilor este cea stabilită prin planurile-cadru de învăţământ în vigoare.
Școala altfel și Săptămâna verde în anul școlar 2025-2026
Programul național „Școala altfel” și Programul „Săptămâna verde” se desfășoară în perioada 8 septembrie 2025 – 3 aprilie 2026, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare, a căror planificare o face unitatea de învățământ. Cele două programe se planifică în module diferite.
Școlile au termen până la 1 aprilie 2025 să îi anunțe pe elevi și părinți când au ales să fie săptămâna de vacanță mobilă din luna februarie 2026 și programele Săptămâna Verde și Săptămâna „Școala altfel”.
La clasele din învățământul liceal — filiera tehnologică și din învățământul profesional, în perioadele dedicate programelor „Școala altfel” și „Săptămâna verde” se organizează activități de instruire practică, urmărind și scopul acestor programe.
La clasele din învățământul postliceal, în perioadele dedicate programelor „Școala altfel” și „Săptămâna verde” se organizează activități de instruire practică.”



































