Trebuie să-i taie aripile ca să-l aducă acasă

Trebuie să-i taie aripile ca să-l aducă acasă

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Boeingul 737-200, abandonat de o firmă nigeriană în curtea Aerostar Bacău şi vândut la licitaţie de Direcţia Generală a Finanţelor Publice nu poate fi scos din curtea fabricii de avioane în care stă de mai bine de patru ani.

Cu toate că a fost cumpărat prin licitaţie de prahoveanca Rodica Elena Petre, femeia s-a trezit în imposibilitatea de a-l căra în propria curte.

Potrivit directorului Aerostar Bacău, Grigore Filip, singura variantă ca aparatul de zbor să poată fi ridicat ar putea fi o derogare de la Autoritatea Aeronautică Română pentru eliberarea unei autorizaţii temporare de zbor a avionului până în Prahova.

Acest lucru este imposibil, întrucât „avionul nu mai poate zbura. Nu respectă normele europene, e un model mai vechi, care în Europa nu mai e acceptat şi nu are licenţă de zbor", a precizat Grigore Filip.

Directorul spune însă că a primit o solicitare de la proprietară prin care se intreresa cât costă demontarea avionului. "Adică, mai precis, taierea aripilor. Nu-l poate duce întreg acasă. Îi tăiem aripile, iar când ajunge cu el acasă, le montăm înapoi. Acest lucru implică însă costuri foarte mari. O să îi calculăm un deviz", a explicat directorul Aerostar.

Patronul Piritex este misteriosul cumpărător?

În martie 2012, aeronava a fost câştigată la licitaţie de Rodica Elena Petre. Femeia a declarat că a făcut achiziţia în numele altei persoane. Click! a ajuns la concluzia că acesta ar putea fi milionarul Petrică Uşurelu (37 de ani), patronul Piritex.

simeon stalpnicul png


Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
bethany taylor1 jpeg
BNR jpeg
casa bobel jpg
Un filmulet i a facut pe influenceri sa planga, foto shutterestock jpg
infarct jpg
fructe branza adobestock jpg
Prințul Harry și Meghan Markle foto profimedia jpg
volan masina sofer1 jpg
image
image