Uite cât te costă să petreci minivacanța de Sf. Maria pe Litoral!

Ultima actualizare:

    În minivacanța de Sf. Maria, plaja va fi plină de turiști
În minivacanța de Sf. Maria, plaja va fi plină de turiști

Va fi nebunie la mare de Sf. Maria! Reprezentanții din turism anunță că stațiunile vor fi ocupate în proporție de 100% și că mulți și-au făcut rezervare cu trei luni înainte. Dacă și tu vrei să te distrezi per Litoral, trebuie să te grăbești. Iată cât te costă să petreci minivacanța în valuri!

Mijlocul lunii august, care coincide cu sărbătoarea religioasă Adormirea Maicii Domnului, una dintre cele mai mari sărbători din calendarul ortodox și, totodată, zi legală nelucrătoare, este, de ani buni, perioada cea mai aglomerată pe litoralul românesc.

Potrivit tour operatorilor, în acest an, unitățile de cazare clasificate din stațiunile românești de la Marea Neagră au un grad de ocupare de aproape 100%.

“Este deja o tradiție: data de 15 august îi găsește pe români la mare, iar faptul că această zi e liberă contribuie la creșterea de la un an la altul a numărului celor care se îndreaptă spre litoralul românesc. Un alt motiv îl reprezintă evenimentele organizate la malul mării de Ziua Marinei, sărbătorită tot pe 15 august”, a declarat Loredana Stanciu, managerul Departamentului Turism Intern din cadrul Christian Tour.

Astfel că sejururile la mare pentru minivacanța de Sfânta Maria sunt rezervate chiar înainte de minivacanța de Rusalii, adică cu aproape trei luni înainte.  

4 nopți cu all inclusive costă 2.900 de lei

În ceea ce privește tarifele, un pachet de 4 nopți all inclusive la un hotel de 3 stele în Mamaia costă în această perioadă 2.900 de lei/camera, în vreme ce în Saturn un pachet în aceleași condiții- all inclusive, patru nopți de cazare, hotel de 3 stele- costă 2.500 de lei/camera.

Pentru minivacanța de Sfânta Maria sunt și turiști care au plătit 12.000 de lei pentru patru nopți de cazare în apartament, cu mic dejun inclus, la un hotel de cinci stele din stațiunea Mamaia.

După minivacanța de Sf. Maria scad prețurile la mare

“Ca perioadă, minivacanța de Sfânta Maria reprezintă un prag tarifar pe litoralul românesc, pentru că imediat după weekendul prelungit 15-18 august, hotelierii de la mare taie din prețuri. Reducerile încep de la 6% și ajung chiar la 50% din prețul cerut în vârf de sezon”, a subliniat Loredana Stanciu.

  • De exemplu, în stațiunea Mamaia, Hotelul Bavaria Blu de 4 stele aplică reduceri de 25% începând cu 23 august, iar Hotelul Malibu, tot de 4 stele, se ieftinește cu 15% după 18 august.
  • În sudul litoralului, la Mangalia, cazarea la Hotelul Paradiso, all inclusive, de 3 stele, este mai ieftină cu 10% din 16 august, în vreme ce la hotelul Miorița din Neptun, turiștii plătesc cu 20% mai puțin din 22 august.
  • În Venus, la hotelul Ammon de 3 stele, prețurile scad cu 50% după minivacanța de Sfânta Maria.

La 1 septembrie începe  “Litoralul pentru toți”

Turiștii care vor să se cazeze la tarife și mai mici se pot înscrie în programul “Litoralul pentru toți” care începe la 1 septembrie și vine cu prețuri cu 150% mai mici decât tarifele standard din vârf de sezon.

De exemplu, în Mamaia, un pachet pentru două persoane începe de la 500 lei, camera dublă, fără mic dejun.

După minivacanța de Sfânta Maria, și cazarea la munte, precum și în unitățile din stațiunile balneare se ieftinește. În aceste zone, hotelierii au pregătit deja pachetele de Crăciun și Revelion.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
shutterstock 1113332 cuplu iubiti indragostiti restaurant mancare terasa jpeg
calorifer shutterstock jpeg
marcel bartic colind jpg
470151278 538188272547733 6261949949018933597 n jpg
 Sambuca di Sicilia FOTO Shutterstock
corvinul jpeg
bancomat jpeg
wizz air avion jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net