Un autobuz s-a lovit de peretele salinei Praid. Nouă persoane au suferit răni multiple
Şeful serviciului ISU Târgul Mureş a declarat că accidentul a fost cauzat de o defecţiune a autovehiculului, astfel, autobuzul a intrat violent în peretele galeriei, la intrarea într-o curbă. Dintre răniţi, trei persoane au suferit răni grave. Serviciul ISU Târgul Mureş a intervenit cu 4 ambulanţe şi un elicopter la faţa locului. Una dintre persoane a fost găsită de medici în stare de inconştienţă, scrie Adevărul.
Cele nouă victime au suferit leziuni şi fracturi la nivelul membrelor şi a coloanei vertebrale. Restul pasagerilor au fost transportate la dispensarul local pentru a primi îngrijiri. În acest moment, echipajele de salvare au reuşit să ajungă la toate persoanele rănite şi sunt îngrijite.
Accesul în salina aflată la peste 400 de metri sub pământ se face doar cu autobuzul deoarece galeriile sunt foarte lungi. astfel că, şoferii conduc cu aproximativ 40 de kilometri pe oră în interiorul galeriilor. Pentru moment s-a luat decizia de a evacua în totalitate salina.
Micloş Incse, purtătorul de cuvânt al IPJ Hargita a declarat că "Din primele date sunt 3 persoane rănite grav iar poliţia a demarat o anchetă pentru a stabili condiţiile în care s-a produs nefericitul eveniment". Acesta a mai declarat că, potrivit declaraţiilor şoferului, motorul autobuzului s-a defectat, ducând astfel la acest accident."Şoferul este confuz în momentul de faţă, astfel că nu ne poate da informaţii asupra împrejurărilor în care s-a produs accidentul. După spusele colegilor mei, se pare că şoferului i s-ar fi făcut rău", a mai precizat acesta.