Un fost condamnat se vrea ajutor de şef de post

Un fost condamnat se vrea ajutor de şef de post

Ultima actualizare:

    Adrian Dănuţ Duducea a fost condamnat pentru luare de mită
Adrian Dănuţ Duducea a fost condamnat pentru luare de mită

Ţara lui Papură Vodă! Doi candidaţi s-au înscris la concursul organizat de Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IPJ) Gorj, pentru ajutor şef de post la Cruşeţ.

Este vorba de Adrian Dănuţ Duducea şi Grigore Faut Logăscu. Astfel, la concursul pentru ocuparea postului de ajutor şef de post al unei poliţii comunale, organizat de IPJ Gorj, prin reîncadrare, s-a înscris şi un fost poliţist care în urmă cu patru ani şi jumătate a fost condamnat pentru luare de mită şi a fost exclus din structurile Poliţiei Române.

Problema nu e că fostul poliţist s-a înscris cu tupeu, ci că dosarul i-a fost acceptat de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Gorj, deşi nu există nici o cerere de reabilitare a acestuia.

IPJ Gorj a făcut precizări: „Reabilitarea candidatului a intervenit în conformitate cu prevederile codului penal. Condamnatul este reabilitat de drept dacă nu a săvârşit din nou o infracţiune înăuntrul termenului de încercare şi nici nu s-a pronunţat revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei”. 



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
cuplu fericit jpg
pelerinaj sfanta parascheva 2026 10 11 calea sfintilor foto oana nechifor doxologia jpg
supermarket jpg
53216952 8286 45d0 b031 bf63770d75c4 jpg
politist scandal jpg
Valentina și Vlad jpg
robot agresiune sexuala Germania foto Poliţia Koln jpg
Meghan Markle și Prințul Harry foto GettyImages 2261848991 (3) jpg
image
image