Un tânăr de 28 de ani a murit pe masa de operație. Avea o fractură la cot
Un tânăr de 28 de ani, din județul Neamț, a murit la Spitalul Municipal din Vatra Dornei, în timp ce medicii se pregăteau să îl opereze la un cot. Bărbatul suferise o lovitură în timpul unui meci de fotbal cu prietenii. El a intrat în stop cardio respirator imediat după ce i-a fost administrat anestezicul.
Valeriu Stoilov era cercetător la Centrul de Economie Montană CE-MONT din Vatra Dornei. În urmă cu o săptămână, el a suferit o accidentare în timp ce juca fotbal cu prietenii.
S-a prezentat la spital pentru consultație, a fost investigat și diagnosticat cu fractură de olecran (cot) și programat pentru operație cu anestezie generală.
Directorul medical al Spitalului Municipal Vatra Dornei, dr. Cristian Rusu, a declarat că Valeriu Stoilov a fost internat luni, 13 martie, și programat pentru intervenția chirurgicală pentru data de 15 martie, scrie Monitorul de Suceava.
„S-au făcut toate analizele și investigațiile preoperatorii, totul era în regulă, pacientul nu avea nici o suferință anterioară cunoscută. După anestezie a intrat în stop cardiorespirator, inițial reversibil”, a declarat dr. Rusu.
A fost resuscitat mai bine de 90 de minute
După manevrele de resuscitare pacientul a ieșit din stop, dar l-a făcut pe al doilea, a fost resuscitat o oră și jumătate, dar din păcate n-a mai răspuns.
Medicii bănuiesc că a fost vorba despre un bronhospasm peste care s-a suprapus stopul cardiorespirator, o situație foarte rar întâlnită, scrie Monitorul de Suceava.
Anestezistul este un medic cu experiență de 40 de ani care, foarte marcat de situație i-a spus că nu s-a mai confruntat cu un asemenea caz.
„Nici eu n-am avut o astfel de situație, în 20 de ani de când sunt medic chirurg”, a precizat directorul medical al spitalului din Vatra Dornei.
Necropsia va stabili care este cauza decesului tânărului de 28 de ani.
Între timp, cazul este cercetat de polițiști, care au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă.