Una dintre educatoarele bătăuşe de la grădiniţa din Constanţa este soţie de preot

Ultima actualizare:

    Copiii de la Centrul "Micul Regat" erau bătuţi şi înjuraţi de educatoarele, care le dădeau să bea vin ca să adoarmă mai repede
Copiii de la Centrul "Micul Regat" erau bătuţi şi înjuraţi de educatoarele, care le dădeau să bea vin ca să adoarmă mai repede

Informaţii şocante continuă să iasă la iveală în cazul copiilor maltrataţi la grădiniţa "Micul Regat" din Constanţa. Una dintre educatoarele bătăuşe, Irina Petre, este soţie de preot, potrivit adevarul.ro.

Imaginile şocante de la o grădiniţă particulară din Constanţa i-au pus în alertă pe părinţi. Iniţial, îngrijoraţi au fost doar cei care plăteau pentru educaţia micuţilor la Centrul "Micul Regat".

La o privire mai atentă însă, unii dintre ei au observat că educatoarele le par cunoscute. Aşa au descoperit că una dintre cele care bruschează copiii, Irina Petre, activează şi la o unitate de învăţământ preşcolar de stat, Grădiniţa "Gulliver", potrivit adevarul.ro.

Femeia este soţie de preot. Aceasta apare în clipul filmat de camerele de supraveghere atunci când trage de mână un copil şi îl duce la baie, apoi când târăşte un alt băieţel pe podea sau îl trânteşte la pământ pe altul.

„Am văzut imaginile de la televizor şi apoi le-am căutat pe Internet. Am identificat-o, pentru că ştiam că lucrează şi la «Micul Regat», şi la Grădiniţa «Gulliver»", a declarat mama unui copil, pentru Adevărul.

Părinţii care aveau copiii în grupa Irinei Petre au fost speriaţi ca nu cumva micuţii lor să fi primit acelaşi tratament, pentru că la unitatea de stat nu există camere de supraveghere.

„Mi-a lăsat un gust amar. Nu mă aşteptam, ca femeie, mamă, soţie de preot, să facă aşa ceva. Ştiam că e o femeie de nota 10, nu credeam că poate să se comporte aşa cu un copil. Dacă s-a întâmplat într-un loc, se poate întâmpla oriunde. Nu avem de unde să ştim, pentru că nu avem camere de supraveghere la «Gulliver»", spune o altă mămică revoltată.

Irina Petre este angajată cu normă întreagă la Grădiniţa "Gulliver", încă din anul 2009. Toţi colegii şi şefii ei o laudă pentru performanţele deosebite.

Directorul unităţii de stat, Elena Velcea, spune că a lucrat cu Irina Petre în toţi aceşti ani. Când am întrebat-o dacă a văzut imaginile de pe camerele de supraveghere de la "Micul Regat" a recunoscut că nu s-a uitat la televizor.

Pusă în faţa evidenţelor, directoarea rămâne, iniţial, fără cuvinte. „Ea este. E doamna Irina. Nu pot să cred că a făcut aşa ceva. Cred că a încercat să-i despartă pe copiii aceia. Poate se băteau şi ea i-a despărţit. Nu e normal să tragi un copil de mână aşa. Metodele astea nu se mai practică la noi în grădiniţă", spune Elena Velcea.

Conducerea Inspectoratului Şcolar Constanţa va declanşa o anchetă la Grădiniţa "Gulliver", iar părinţii şi copiii ar putea fi intervievaţi cu privire la comportamentul educatoarelor.

Irina Petre este căsătorită cu preotul Ilie Petre, parohul bisericii Sfântul Dumitru din Constanţa şi director al Seminarului de Teologie a Universităţii Ovidius.

Preotul spune că soţia sa era, la momentul incidentului, în afara orelor de program şi nu există împotriva ei plângeri penale sau un dosar deschis.

„În ziua respectivă, terminase programul la ora 12.00, iar înregistrarea este de la ora 13.00. Presupun că a fost stresată, era deja însărcinată în primul trimestru. Probabil că a încercat să despartă nişte copii sau ceva de felul acesta, nu îi stă în caracter să facă aşa ceva", a mai spus părintele Petre.

Femeia şi-a dat demisia de la grădiniţa particulară, în luna februarie, în miezul anchetei. Educatoarea se află acum în concediu de maternitate şi nu se gândeşte să revină în învăţământul preşcolar pentru următorii doi ani.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
edgardo mortara jpg
WhatsApp Image 2024 11 22 at 18 37 31 jpeg
vlad tepes krmz jpg
Crowne Plaza Drona2 5 jpg
Factura gaz - frig - caldura calorifere FOTO Shutterstock
chocolate saga1 jpeg
gaini jpg
esplanada rapa galbena jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net