Vești proaste! Va ploua în aproape toată țara

Vești proaste! Va ploua în aproape toată țara

Ultima actualizare:

    Nu plecați de acasă fără umbrelă!
Nu plecați de acasă fără umbrelă!

Vom avea un weekend ploios, cel puțin până sâmbătă după-amiază. Meteorologii au prelungit avertizarea de ploi pentru aproape toată țara. De asemenea, ei atenţionează că în zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali vor predomina ninsorile şi se va depune strat nou de zăpadă.

Potrivit informării transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie, de vineri, ora 18.00, până sâmbătă, la ora 15.00, va ploua în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, sudul şi centrul Moldovei, iar cantităţile de apă vor depăşi local 20 de litri pe metru părtat. În a doua parte a nopţii de vineri spre sâmbătă şi în primele ore ale zilei de sâmbătă, îndeosebi în judeţele Brăila, Tulcea, Galaţi şi Vaslui, se vor cumula, izolat, peste 40 - 50 de litri pe metru pătrat.

În zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali vor predomina ninsorile şi se va depune strat nou de zăpadă.

Vântul se va intensifica în regiunile sud-estice şi la munte, unde viteza la rafală va depăşi local şi temporar 55 - 60 de kilometri pe oră.

Vremea va fi rece în cea mai mare parte a ţării, în special în dimineţile următoare, când local se va produce brumă, în special în nordul şi în centrul ţării şi în zonele de deal, a precizat ANM.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
ficat jpg
livrator premiu literar jpg
canapea stil viata sedentar televizor istock jpg
lup shutterstock 1045008397 jpg
drona jpg
pisica istock jpg
index (1) webp
facultate istock jpg
image
image