Victor Ponta renunţă la titul de doctor în drept

Victor Ponta renunţă la titul de doctor în drept

Ultima actualizare:

    Victor Ponta
Victor Ponta

Premierul Victor Ponta a anunţat marți că a trimis o scrisoare către rectoratul Universității București în care îl notifică asupra faptului că renunţă la titlul de doctor în drept acordat în anul 2003, potrivit Mediafax.

El arată, într-un mesaj postat pe Facebook, că acesta este un gest pe care trebuia să îl facă mai demult, încă din momentul apariției acuzațiilor publice cu privire la teza sa de doctorat, dar că nu a făcut acest lucru deoarece s-a considerat de bună credință în argumentele sale la momentul apariției contestării și nu a vrut să amestece planul pur profesional cu cel politic.

Ponta precizează însă în acelaşi timp că, după ce va părăsi viața politică, îşi doreşte să inițieze un nou demers doctoral, „respectând toate standardele și cerințele de la acel moment”.

Lucrarea de doctorat a premierului Victor Ponta a fost subiectul unor acuzaţii de plagiat.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Mama Valentinei s a întors din Austria să și îngroape fata jpg
telefoanele la școală o problemă din ce în ce mai mare jpg
nume de copii (1) jpg
AVRAM IOSIF LAURENȚIU png
donald Johnson texas jpg
Prognoza vreme FOTO Shutterstock jpg
gheorghe dincă si sotia lui, elena jpg
167724206 2453627974782950 4506444149615552516 n jpg
image
image