Vine frigul. Temperaturile vor scădea sub cele obișnuite de săptămâna viitoare

Ultima actualizare:

Temperaturile vor fi peste cele normale, în această săptămână, în cea mai mare parte a ţări, anunţă marţi meteorologii, care precizează însă că vor urma două săptămâni cu temperaturi mai scăzute decât cele obişnuite, în toate regiunile, transmite News.ro. Specialiștii anunță și că urmează o lună noiembrie cu ploi în toată țara

Noiembrie aduce ploi și vreme rece în toată țara

frig

Meteorologii au anunțat cum va fi vremea în noiembrie. Potrivit estimărilor actuale, frigul va pune stăpânire asupra țării noastre și nu scăpăm nici de ploi.

Meteorologii Accuweather au actualizat prognoza meteo pentru următoarea perioadă. Până la finalul lunii octombrie, perioadele cu precipitații vor alterna cu cele în care cerul va fi senin, iar temperaturile vor fi destul de ridicate. Din luna noiembrie, vremea se răcește semnificativ în toată țara, valorile termice se vor apropia de pragul înghețului.

Săptămâna 28.10.2024 – 04.11.2024

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în cea mai mare parte a ţării, dar mai ales în regiunile sud-vestice.

Regimul precipitațiilor va fi deficitar la nivelul întregii ţări, dar mai ales în regiunile vestice şi nord-vestice.

Săptămâna 04.11.2024 – 11.11.2024

Temperaturile medii vor fi mai coborâte decât cele normale pentru această perioadă în toate regiunile.

Cantităţile de precipitaţii vor fi deficitare în toate regiunile, dar mai ales în jumătatea vestică a teritoriului.

Săptămâna 11.11.2024 – 18.11.2024

Temperatura medie a aerului va avea valori uşor mai coborâte decât cele normale pentru acest interval, în toate regiunile.

Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă la nivelul întregii ţări.

Săptămâna 18.11.2024 – 25.11.2024

Mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.

Cantităţile de precipitaţii vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval în cea mai mare parte a ţării.

Potrivit specialiștilor în luna noiembrie, temperaturile vor înregistra o scădere bruscă în jurul datei 6-7 noiembrie. 

Bucureștenii trebuie să știe că cele mai friguroase zile vor fi cele de 7 și 8 noiembrie când temperatura va scădea la minus un grad. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Jennifer Aniston și Matt LeBlanc GettyImages 1447109068 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Zăpadă la munte - ninsoare - meteo -vremea FOTO Shutterstock
Proces electoral într-o secție de vot în timpul turului I al alegerilor pentru funcția de președinte al României și pentru referendumul legat de Capitală, București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
caine Foto Ilegis jpg
muncitori foto pixabay
masa craciun shutter jpg
amfora pixabay png
ten frumos jpg
turist grec jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net