«Vocea de la metrou» și-a primit toți banii de la Metrorex, după ce a câștigat procesul anul trecut

Ultima actualizare:

    Actriţa Isabela Neamţu, cunoscută drept  «vocea de la metrou»,  şi-a încheiat toate socotelile cu cei cu care s-a judecat opt ani
Actriţa Isabela Neamţu, cunoscută drept «vocea de la metrou», şi-a încheiat toate socotelile cu cei cu care s-a judecat opt ani

În 2007 a dat în judecată Metrorex fiindcă i-a folosit vocea în trenurile de metrou fără acordul ei. Opt ani ne-a anunţat că se închid uşile sau ce staţie urmează. După ce a câştigat procesul, compania a fost obligată să renunţe la înregistrări şi să-i plătească Isabelei Neamţu 4.200 de dolari. Actriţa ne-a declarat că a primit până la ultimul bănuţ.

„Atenţie, se închid uşile!”, este unul dinntre anunţurile pe care mai bine de o jumătate de milion de bucureşteni îl aud în fiecare zi când circulă cu metroul. Vocea Isabelei Neamţu (38 de ani) a ajuns subiect de scandal după ce actriţa a reclamat Metrorex în instanţă că i-a folosit timbrul vocal fără acordul ei. Anul trecut, Isabela a câştigat procesul. Astfel, magistraţii au decis ca actriţa să primească 4.200 de dolari, iar Metrorex să nu-i mai folosească vocea. 

Isabela Neamţu ne-a povestit că a ajuns „vocea de la metrou” în urma unui casting, când a înregistrat bine-cunoscutele anunţuri. Dintre toate vocile imprimate atunci, Metrorex a ales-o pe a ei şi a început s-o folosească, dar fără s-o fi anunţat sau s-o fi plătit. Astfel se face că vocea actriţei a răsunat zilnic, timp de opt ani, în difuzoarele din staţiile de metrou. 

Isabela Neamţu a primit  de la Metrorex 4.200 de dolari,  plus cheltuieli de judecată
Isabela Neamţu a primit de la Metrorex 4.200 de dolari, plus cheltuieli de judecată

Isabela Neamţu, care nu obişnuia să circule cu metroul, a aflat de această „ispravă” de la un prieten care i-a recunoscut vocea la metrou. Acela a fost momentul în care actriţa a decis să acţioneze în instanţă Metrorex. După mulţi ani de judecată, în 2015, Isabela a primit câştig de cauză, astfel că Metrorex a fost obligată de instanţă să-i plătească 4.200 de dolari. În plus, compania a trebuit să renunţe la înregistrările cu Isabela.

Reporterii Click! au întrebat-o, acum, dacă şi-a primit banii. „Absolut, mi-am primit toţi banii după decizia magistraţilor. S-au făcut notificări şi au fost viraţi toţi. Am primit şi cheltuielile de judecată, încă pe atât aproximativ. În ceea ce priveşte înregistrările cu vocea mea, acestea au mai fost folosite de Metrorex aproape un an după finalizarea procesului, după care nu s-au mai auzit în difuzoare”, ne-a declarat actriţa.

Are emisiune la radio în fiecare miercuri

Isabela Neamţu a devenit cunoscută publicului larg după ce a jucat în mai multe piese de teatru, dar şi seriale de televiziune ca „Om bogat, om sărac”, „Vrei să fii mama mea?”, filmul „Francesca”, unde a apărut alături de Monica Bârlădeanu, dar şi din „Cold Mountain”, unde a jucat alături de Nicole Kidman şi de Jude Law. De asemenea, ea a fost vocea Barbie în România şi vocea oficială a Romtelecom-IVR. „Acum, colaborez cu Bogdan Şerban la Guerrilla Logout, sunt om de radio. Am o rubrică de recomandări de teatru, miercurea. Nu m-am lăsat nici de teatru pentru că trăiesc prin el”, ne-a spus actriţa.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
masina electrica
padure tropicala jpg
mar negru jpg
Masline Pixabay jpg
ger naprasnic jpg
semafor jpeg
Stațiunea Borsec. Foto Statiunea Borsec
italia pixabay jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net