EXCLUSIV Cum păstrează legătura Catrinel Menghia cu primul bărbat din viaţa ei!
A fost primul iubit din viaţa ei, iar prima dragoste, se spune că nu se uită niciodată. Deşi ea a pus punct relaţiei de trei ani pe care o avea, la începutul anilor 2000, cu Răzvan Fodor pentru a urma o carieră de model în Italia, Catrinel Menghia a rămas în relaţii bune cu prezentatorul de la Masterchef. Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Click!, frumoasa actriţă a povestit că este apropiată de familia fostului ei iubit.
Se mândreşte peste tot că e româncă. Catrinel Menghia a făcut furori în străinătate, după ce a apărut pe podiumurile de modă. Şi-a schimbat numele de dragul actoriei, însă nu-i pare rău. Catrinel Marlon, în lumea cinematografiei, a debutat cu succes pe marile ecrane.
Catrinel şi Massimiliano Di Lodovico
Actriţa a povestit pentru Click! că în prezent se simte împlinită din toate punctele de vedere. Şi-a refăcut viaţa sentimentală, după divorţul din 2011, iar acum se iubeşte cu un producător italian, Massimiliano Di Lodovico, care o face să zâmbească în fiecare zi.
"Decizia de a intra în lumea filmului a fost una spontană. Nu am vrut să fiu recunoscută după nume pentru a obţine diverse facilităţi. La primul casting de film m-am prezentat drept Catrinel Marlon, o tânără actriţă debutantă. Am avut succes încă din start aşa că am rămas cu numele de Marlon. Menghia e în domeniul modelingului", ne-a spus Catrinel.
Răzvan Fodor, soţia sa, Irina, şi fiica lor, Diana
Dacă cu fostul soţ, fotbalistul, Massimo Brambati, a rămas amică, nici cu primul bărbat cu care s-a iubit nu a stricat prietenia. Recunoaşte cu sinceritate că păstrează legătura cu Răzvan Fodor, chiar dacă solistul ex-Krypton este bărbat la casa lui.
"Mă uit foarte rar la televizor, dar cu Răzvan ţin legătura. Nu vorbim foarte des. Mai degrabă, cu soţia lui vorbesc, când am ceva de discutat. Irina este o persoană deosebită", ne-a mai spus actriţa.
Ultima dată a fost în ţară, la sfârşitul anului trecut pentru un caz umanitar. Catrinel a intrat în ringul viselor şi a dansat pentru a ajuta pe cei mai puţin fericiţi.
"A fost o experienă de neuitat. Le mulţumesc celor care mi-au oferit oportunitatea de a participa la emisiune pentru un scop nobil. Am facut- o în primul rând pentru mine, nu pentru a primi laude din partea altora. A întinde o mână de ajutor cuiva în nevoie îmi aduce o mare împlinire sufletească. După emisiune m-am întors la proiectele personale, dar dansez în continuare! La duş, în bucătărie când gătesc", ne-a povestit Catrinel.
Citeşte şi:
FOTO El este noul iubit al lui Catrinel Menghia! E un cunoscut producător de film