Oreste despre moaşte: «Pupaţi mai puţin, să ajungă la toată lumea!»

Ultima actualizare:

    Oreste
Oreste

Invitat la "Agentul VIP", Oreste a taxat excesul de zel în ceea ce priveşte credinţa. În opinia lui, oamenii de rând, dar şi vedetele au exagerat ortodoxia până dincolo de orice limită.

Cu ironia-i binecunoscută, vedeta s-a legat de toţi şi de toate. Inclusiv de cozile care se formează în faţa raclei vreunui sfânt, la fel cum înainte de 1989 se puteau vedea la carne, ouă sau lapte. „Preluând un slogan din acele vremuri, s-ar putea spune şi la moaşte: «Pupaţi mai puţin, să ajungă la toată lumea!»"

Auzind că Oana Zăvoranu se duce la vrăjitoare „pentru a se energiza", Oreste a comentat: „Sunt energizări la preţuri mai mici. Mi-e dor de Oana, aşa cum era ea acum vreo zece ani". Cum în conflictul dintre ea şi Huidu s-a făcut apel şi la cele sfinte, Oreste i-a sancţionat pe amândoi. „E absolut îngrozitor să ţi-l imaginezi pe Atoştiutorul ca pe o prietenă de-a Oanei Zăvoranu".

Nici fostul „cârcotaş" n-a scăpat, dar nu de pedeapsa Sf. Parascheva, pe care o ironizase într-o emisiune la radio, ci de criticile lui Oreste: „Huidu a dat dovadă de imbecilitate prin acest gest". Cristina Rus, în schimb, se spune, se roagă deseori. „Pomul se laudă după roadele sale. Să nu facă asta doar fiindcă aşa dă bine".

Magda Ciumac afirmă că ar vorbi cu Dumnezeu. „Dacă şi Dumnezeu ar vorbi cu ea, s-ar chema schizofrenie", a comentat Oreste. Şi Miron Cozma spune că l-ar călăuzi divinitatea. „Da, a ştiut unde să-l trimită când cu mineriada. Dumnezeu o fi vreun ghid al Bucureştiului", l-a ironizat omul de televiziune.

Până şi deja celebrul „ţăran cu Maserati" apelează la cele sfinte pentru a-i îndeplini dorinţele. „Se roagă să ajungă să bea un pahar cu Băsescu? Foarte bine, i se va îndeplini dorinţa: va ajunge în comă alcoolică".



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
b9fb68a0 0b72 4d73 83df 65e565adc767 png
human bone pixabay jpg
engelbachm iran 6918095 jpg
Ion Raţiu este prezentat drept „un constant opozant al lui Nicolae Ceauşescu “ în cei 50 de ani de exil jpeg
abstract blur supermarket department store (7) jpg
image png
full shot senior man with yoga mat jpg
fructe freepik1 jpeg
image
image