Părăsit de o mamă care naşte pe bandă rulantă

Ultima actualizare:

Cele mai multe dintre tinerele mame care îşi abandonează bebeluşii după câteva zile de la naştere sunt minore, respinse de către familie, provin din mediul rural, nu au acte de identitate şi nici studii.

Cel mai recent caz s-a întâmplat la finele lunii decembrie a anului trecut. O tânără a născut un băiat pe care l-a părăsit însă la câteva zile după ce acesta a văzut lumina zilei.

Andrei, aşa cum bebeluşul a fost botezat de cadrele medicale, a fost lăsat în grija statului deoarece mama sa a susţinut că nu are banii necesari ca să îl întreţine.

"Cazul copilului născut în luna decembrie a anului trecut este mai special pentru că mama lui s-a obişnuit să nască odată la doi ani, iar apoi nu mai este interesată de soarta lor.

I-am pus noi un nume. Îl cheamă Andrei şi a fost luat în grijă de un asistent maternal. Creşterea este cauzată în principal de problemele socio-economice cu care se confruntă familiile sau mamele singure", ne-a spus Ani Tudorache, asistent şef la Secţia de nou-născuţi a Spitalului de Urgenţă din Focşani.

Sărăcia este cauza principală

Sărăcia este principalul pretext învocat de părinţii care îşi abandonează copiii. Cei mai mulţi sunt lăsaţi chiar pe holurile Protecţiei Copilului sau direct în spitale."Din cauza sărăciei şi a lipsei educaţiei, mulţi părinţi sunt consumatori de alcool şi ajung să-şi neglijeze copiii şi chiar să îi abuzeze fizic şi psihic.

Mai sunt şi copiii care au ghinionul de a se naşte cu un handicap. Creşterea şi îngrijirea unui astfel de micuţ este un lucru destul de dificil, iar mulţi părinţi aleg să îl facă uitat într-un centru de plasament de unde este preluat de un asistent maternal", spun oficiali ai Protecţiei Copilului.

25 de cazuri în doi ani

În Focşani, numărul abandonurilor de nou-născuţi a rămas constant, în ultimii doi ani înregistrându-se 25 de cazuri. Poliţia a demarat mai multe anchete pentru descoperirea identităţii mamelor care şi-au bebeluşii de izbelişte. Munca este una de sisif pentru că cele mai multe mămici vin în maternitate fără acte de identitate iar spitalul trebuie să declare abandonul la 24 de ore. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
venice 2855264 1280 jpg
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
mircea diaconu jpg
Yoon Suk Yeol. Foto: captură video
image
actualitate.net
image
actualitate.net