Sănătate

Pagina 308
superhrana ro  0 jpeg
Să știți că mâncarea este cel mai bun medicament!
Hipocrate, cel mai vestit medic al Greciei Antice, considerat părintele medicinei, a constatat că „persoanele care au tendinţe de îngrăşare, sunt mai predispuse la moarte prematură, în comparaţie cu persoanele slabe”.
Sănătate
simeon stalpnicul png
Ce plante sunt toxice pentru copii
Cu cât arată mai bine, cu atât sunt mai periculoase, mai ales dacă îi îmbie pe copiii mici să guste frunzele sau florile lor. Fie că ești părinte, fie că primești în vizită rude cu copii, ai grijă să nu le lași la îndemână aceste plante otrăvitoare!
Sănătate
simeon stalpnicul png
Analizele de sânge anuale te feresc de bolile tiroidiene
O perioadă potrivită pentru analizele medicale de rutină este prima parte a anului. Testele de sânge indică nu doar nivelul glicemiei și al colesterolului, ci și concentrația unor minerale în sânge care poate indica prezența unor afecțiuni tiroidiene sau renale.Ionograma, analiza mineralelorPentru că este utilă în depistarea unor afecțiuni, medicii recomandă ca analiză curentă și ionograma serică. Aceasta pune în evidență concentrația în sânge a unor minerale precum calciul, sodiul, potasiul, fi
Sănătate
simeon stalpnicul png
Înlocuirea zahărului cu stevia previne infecțiile renale
O variantă sănătoasă de a da gust dulce alimentelor este să folosești stevia în locul zahărului. Frunzele acestei plante sunt dulci, iar extractul purificat din ele poate fi găsit într-o varietate de alimente şi băuturi.
Sănătate
simeon stalpnicul png
Îţi place şunculiţa? Uite cum te nenoroceşte!
Numai gândul la o felie de bacon, de şunculiţă afumată de porc sau cârnaţi te face să-ţi plouă în gură! Însă puţini dintre noi ştiu cu adevărat cât de mult rău ne face alimentaţia pe bază de carne procesată.
Sănătate
simeon stalpnicul png
Dezechilibrele organismului se „citesc” în sânge
Hemoleucograma completă arată, printre altele, prezenţa anemiilor, a infecţiilor şi a leucemiei. În funcție de rezultate, medicul de familie va recomanda efectuarea unor teste suplimentare.Analizele de sânge sunt testele de primă intenție când vine vorba de monitorizarea stării generale de sănătate. Numeroase dezechilibre în organism, anemia, infecțiile, inflamațiile, deshidratarea sunt câteva dintre problemele care sunt puse în evidență de testele sangvine.
Sănătate
simeon stalpnicul png
Acidul folic previne malformațiile fătului
Pentru a da naștere unui copil sănătos, viitoarea mămică trebuie să aibă grijă de sănătatea ei, atât înainte de a rămâne însărcinată, cât, mai ales, în timpul sarcinii. Aportul de acid folic din organism joacă un rol important în dezvoltarea normală a fătului.
Sănătate
simeon stalpnicul png
Acestea sunt cele mai bune leacuri anticolesterol
Colesterolul este o substanță organică grasă, insolubilă în apă, fiind o componentă esențială a materiei vii. Provine, în proporţie de circa 20% din alimentaţie, din produsele de origine animală, restul fiind sintetizat la nivelul ficatului.
Sănătate
iasomia jpeg
Ceaiul de iasomie, energizant natural
Indienii o numesc „regina florilor“ și în toată lumea este apreciată pentru frumusețea și parfumul ei. Iasomia nu este doar o floare decorativă, ci și una cu multe virtuți terapeutice.Florile uscate de iasomie sunt folosite în aromarea ceaiurilor, băuturilor carbogazoase, iar uleiul esențial este valoros în aromaterapie și medicina naturistă, precum și în industria de parfumuri și produse cosmetice.
Sănătate
simeon stalpnicul png
Maghiranul, un bun calmant natural
Aromatul maghiran are proprietăţi terapeutice diverse, având efecte vindecătoare îndeosebi asupra tractului digestiv, afecţiunilor respiratorii şi durerilor. Sub formă de ceai sau de ulei, planta înlătură simptomele răcelilor şi alungă oboseala.
Sănătate
simeon stalpnicul png
Vrei să fii sănătos? Mănâncă de 10 ori pe zi!
Cercetătorii britanici de la Imperial College London au descoperit că nu e suficient să mâncăm de trei, cinci sau şapte ori pe zi, ci de zece ori pentru a ne menţine sănătoşi.
Sănătate
simeon stalpnicul png
Obsesia pentru hrana sănătoasă e periculoasă
Este bine să te îngrijeşti de sănătate, să citeşti eticheta produselor pe care le cumperi din supermarketuri, să alegi ce-i mai bun, să eviţi alimentele foarte procesate. Însă atunci când această preocupare este dusă la extrem, deja vorbim despre o boală numită ortorexie.
Sănătate
simeon stalpnicul png
Tot ce trebuie să ştii despre aluniţe şi negi
Mai este puţin şi vine vara. Mulţi dintre noi deja ne gândim la vacanţă, poate chiar ne-am planificat-o. Dar înainte de a visa prea mult la soare, mare, plajă, fă-ţi o evaluare a aluniţelor şi a negilor. Medicul chirurg Vasile Falca ne răspunde la 7 întrebări de bază.
Sănătate
simeon stalpnicul png
La asta sigur nu te aşteptai! Ce se întâmplă dacă ÎNGHIȚI GUMĂ de mestecat
V-ați întrebat vreodată ce se întâmplă cu adevărat atunci când înghițiți gumă de mestecat?Multor oameni li s-a întâmplat să înghită gumă din greșeală. Pe parcursul timpului, au apărut diverse mituri în legătură cu acest lucru. Cele mai multe persoane spuneau că acest gume rămân în stomac mai multe luni, sau chiar mai mulți ani de zile. Astfel, cei de la Playtech au considerat că ar fi mai bine să întrebe un specialist în legătură cu potențialele efecte negative.
Sănătate
simeon stalpnicul png
Remedii naturale care desfundă nasul
Nasul înfundat poate fi o adevărată năpastă, împiedicându-te să respiri cum trebuie. Starea de disconfort nu te lasă să te concentrezi la activităţile tale. Citeşte în revista “Click! pentru femei” ce leacuri te refac într-un timp scurt!
Sănătate
simeon stalpnicul png
Uite cum îţi citeşti bolile pe faţă!
Capul este unitatea centrală, care coordonează toate celelalte părţi ale corpului. Astfel că orice durere sau problemă apărută la cap este un semnal de alarmă privind faptul că ne simţim „atacată” individualitatea, spune psihologul Laura Maria Cojocaru.
Sănătate
simeon stalpnicul png
Frica de dentist are leac
Numai gândul că trebuie să mergi la dentist îți stârnește repulsia? Mirosul tipic de cabinet stomatologic îți reamintește experiențele dureroase din trecut? Este posibil să te numeri printre cei 25% de persoane care suferă de ceea ce se numește dentofobie sau teamă de dentist.
Sănătate
simeon stalpnicul png
Aceste haine îți pun sănătatea în pericol!
De obicei, alegem hainele fără să ne uităm la tipul de material, iar asta ne poate costa sănătatea. Foarte multă lume suferă de iritații ușoare ale pielii, mâncărimi, urticarii sau eczeme pe piele fără să știe cauza, când, de fapt, materialele sintetice sunt de vină.
Sănătate
simeon stalpnicul png
Cauze și simptome ale hemoroizilor
De hemoroizi suferă atât bărbații cât și femeile, fiind o afecțiune dureroasă frecvent întâlnită, și este caracterizată prin inflamarea venelor în rect. Una dintre cele mai frecvente simptome sunt mâncărimile.
Sănătate
simeon stalpnicul png
Ce analize de urină semnalează problemele renale
Analiză frecventă, urocultura presupune determinarea cantitativă a bacteriilor prezente în urină. O altă analiză a urinei, sumarul de urină, este un examen fizic și biochimic al acesteia. Când sunt recomandate și ce afecțiuni se pot depista cu ajutorul lor descoperă în cele ce urmează!
Sănătate
simeon stalpnicul png
Trucuri pentru o bună îngrijire a părului
Fie că îl au lung, scurt, creţ, drept sau ondulat, femeile îşi doresc un păr frumos şi sănătos. Aflaţi câteva trucuri şi sfaturi care vă ajută să-l păstraţi strălucitor şi plin de viaţă.
Sănătate
simeon stalpnicul png
Cele mai puternice antibiotice din lume se obțin din semințele de grapefruit
În urma multor studii, de-a lungul deceniilor, extractul din sâmburi de grapefruit a fost folosit ca un preparat natural și eficient, cu efect antimicotic și antibacterian
Sănătate
simeon stalpnicul png
Medicii avertizează! Folosești telefonul sau tableta înainte de culcare? Iată la ce pericole te expui!
Te pui în pat, te convingi că o să te culci, și totuși iei telefonul în mână să mai verifici ultimele noutăți de pe Facebook, să mai arunci cu câteva „inimioare” pe Instagram și poate să mai răspunzi la câteva mesaje pe Whatsapp. Toți facem asta, de cele mai multe ori în mod involuntar, scrie playtech.ro.
Sănătate
simeon stalpnicul png
Tratamentele cu propolis sporesc imunitatea
Un amestec de substanțe vindecătoare, propolisul este indicat în numeroase afecțiuni, pentru stimularea imunității, herpes, eczeme.În timp, acest elixir cu virtuți de antibiotic produs de albine și-a dovedit eficiența în peste 200 de boli, de la afecțiuni respiratorii, ale pielii și până la cancer. Propolisul se găsește sub formă de diferite preparate, unul dintre acestea fiind tinctura de propolis.
Sănătate
simeon stalpnicul png
Ce trebuie să știi despre anemie
Astenia, paloarea feţei şi palpitaţiile sunt câteva dintre simptomele lipsei de fier din organism. Alimentaţia săracă în vitamine şi pierderea de sânge asociată unor afecţiuni precum cele din sfera digestivă (ulcere gastrice, hemoroizi, cancer de colon) sunt cauzele frecvente care duc la instalarea anemiei.Boala se caracterizează prin scăderea numărului globulelor roşii sau a cantităţii de hemoglobină. Oboseala accentuată, paloarea, senzaţia generală de rău, scăderea poftei de mâncare, precum şi
Sănătate
simeon stalpnicul png
Dormi mai mult de nouă ore? Poate fi un semn de demenţă!
Dacă dormi mai mult de nouă ore pe noapte şi te trezeşti foarte greu a doua zi dimineaţă, ar trebui să te îngrijorezi! Cercetătorii britanici au descoperit că somnul prelungit poate fi un semn de Alzheimer, boală care s-ar putea declanşa peste 10 ani.
Sănătate
simeon stalpnicul png
Cât de necesar este magneziul?
Pentru mulți, la primele semne de oboseală, magneziul este primul supliment alimentar pe care-l aleg. Află cât de important este acest mineral, din ce alimente să ți-l procuri și de ce nu trebuie să crești foarte mult aportul zilnic de magneziu!
Sănătate
simeon stalpnicul png
Ceaiul de cătină îţi redă energia
Cunoscută pentru capacitatea de a întări imunitatea, cătina are efect energizant, alungând oboseala. Află din noul număr al revistei „Click! pentru femei“ ce remedii cu cătină îmbunătăţesc memoria, capacitatea de concentrare, menţin sănătatea inimii şi a vaselor de sânge.
Sănătate
simeon stalpnicul png
Totdeauna, culoarea feţei este o carte de vizită pentru sănătatea noastră
Totdeauna, tegumentul reprezintă o carte de vizită pentru starea noastră de sănătate. Cercetătorii americani au constatat că atunci, când faţa se decolorează cât de puţin, organismul trage un semnal de alarmă!
Sănătate
simeon stalpnicul png
5 motive pentru care ar trebui să mâncăm cât mai multă ceapă
Ceapa este o legumă pe care o folosim foarte des ca ingredient al mâncărurilor gătite precum supe, ciorbe, tocăniţe etc. În stare proaspătă o consumăm destul de rar, iar asta pentru a evita pe cât posibil o respiraţie urât mirositoare. Ceapa însă are numeroase beneficii pentru sănătate, iar dacă le-ai cunoaşte ai mânca în fiecare zi.
Sănătate