Uite cum să dai primul ajutor în cazul unei fracturi!

Ultima actualizare:

    Străzile se vor transforma în patinoarfoto: arhiva personală
Străzile se vor transforma în patinoarfoto: arhiva personală

De câteva zile, trotuarele sunt acoperite cu gheață și zăpadă, iar mersul pe jos a devenit un sport extrem. Zeci de oameni se prezintă, zilnic, la camerele de gardă ale spitalelor cu fracturi sau luxații. Ce trebuie făcut și ce nu e indicat în caz de fractură ne explică dr. Ilie Roșca, șef de secție la Bio Ortoclinic.

„Este indicat să purtăm încălțăminte adecvată sezonului rece, cu crampoane sau cu tălpi speciale pentru gheață și zăpadă. O altă soluție ar fi lipirea peliculelor aderente pe talpa încălțămintei. Și modul în care se produce căderea poate influența situația, așa că, atunci când simțim că ne pierdem echilibrul, e bine să încercăm să cădem ghemuiți și să evităm impactul cu punctele unde se pot produce cel mai ușor fracturi: genunchi, cot, antebraț, femur”, explică dr. Ilie Roșca.

Specialistul atrage atenţia că vindecarea fracturii - cea mai frecventă problemă ortopedică întâlnită în timpul iernii- este influenţată foarte mult de modul în care a fost acordat primul ajutor.

„În fracturile deschise trebuie oprită urgent hemoragia cu o faşă sau cu o haină avută la îndemână. Și, chiar dacă poate părea de speriat, faşa se aplică direct pe plagă, se strânge şi se înfăşoară, chiar și atunci când fractura este deschisă. Ulterior, se imobilizează zona cu două atele artizanale, suficient de lungi pentru a prinde între ele ambele articulaţii ale osului fracturat”, subliniază dr. Ilie Roșca, adăugând că, sub nici o formă oasele nu trebuie „așezate la loc” de către persoane care nu sunt de specialitate, pentru că acest lucru poate provoca leziuni vasculare şi nervoase.

Primul ajutor se acordă la locul accidentului, dacă acest lucru nu pune în pericol salvatorul sau victima. Altfel, victima trebuie așezată în cel mai apropiat loc sigur. Administrarea unui calmant (antinevralgic, algocalmin etc.), poate reduce durerea, însă acest lucru se face după imobilizare. Ulterior, victima trebuie dusă la spital în cel mult şase ore, iar dacă fractura este închisă, se aplică pe zona afectată comprese reci, care pot calma durerea.

Potrivit dr. Roșca, la ruperea unui os sau a unui cartilagiu tare apare edem, adică umflătura generată de acumularea de lichid seros în ţesuturi, tumefacţia şi durerea la locul impactului. Uneori, dacă palpăm zona respectivă, putem simţi mici fragmente de oase care se mişcă independent unele de altele sau chiar trosnituri și cel mai bine este să nu apăsăm pe locul respectiv. 

Dr. Ilie Roșca ne învață ce să facem atunci când cineva suferă o fractură
Dr. Ilie Roșca ne învață ce să facem atunci când cineva suferă o fractură

Iată ce este foarte important de știut!

- Victima nu trebuie ridicată în picioare sau transportată înainte de imobilizarea fracturii, pentru că acest lucru îi poate accentua durerea, poate favoriza deplasarea fragmentelor osoase uneori ascuțite și tăioase sau poate transforma fractura închisă într-una deschisă, care poate produce și mai multe complicații.

-Orice accentuare a durerii indică agravarea situației și necesită controlarea poziției membrelor, a bandajelor și nodurilor și a circulației sângelui la extremități. Nodurile de la materialul utilizat pentru fixarea atelelor vor fi făcute peste atelă și nu pe zona descoperită, deoarece pot provoca compresiuni durereoase pe piele.

-Cel puțin două persoane trebuie să conlucreze la realizarea imobilizării. Una ridică membrul fracturat cu o mână, în timp ce cu palma de la cealaltă mână sprijină locul fracturii, iar cealaltă persoană aplică atelele și trage fașa.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
mar negru jpg
Masline Pixabay jpg
ger naprasnic jpg
semafor jpeg
Stațiunea Borsec. Foto Statiunea Borsec
italia pixabay jpg
shutterstock 1113332 cuplu iubiti indragostiti restaurant mancare terasa jpeg
calorifer shutterstock jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net