Şi-a modificat datele din paşaportul expirat cu pixul

Şi-a modificat datele din paşaportul expirat cu pixul

Ultima actualizare:

O femeie şi-a modificat singură datele din paşaport după ce poliţia de frontieră Sighetu Marmaţiei a avertizat-o că actul a expirat şi nu mai poate pleca spre Ucraina.

Purtătorul de cuvânt al IJPF Maramureş, Iulia Stan, a declarat joi, pentru Agerpres, că femeia s-a prezentat pe sensul de ieşire din România în PTF Sighetu Marmaţiei, cu intenţia de a călători spre Ucraina.

Femeia, de 27 de ani, din municipiul Sighetu Marmaţiei, a prezentat pentru control un paşaport simplu românesc, având termenul de valabilitate expirat în data de 6 aprilie 2007, fapt pentru care nu i s-a permis ieşirea din ţară, făcându-i-se totodată şi menţiunile necesare în registrul special destinat.

Enervată de situaţie, femeia a plecat din incinta PTF Sighet, iar după aproximativ 15 minute s-a prezentat din nou la control cu acelaşi paşaport. Numai că de data aceasta erau efectuate nişte modificări, cu un pix cu cerneală albastră, la prelungirea valabilităţii documentului. Ea şi-a trecut o valabilitate până în data de 6 aprilie 2017, după care s-a semnat, iar la data la care s-a operat prelungirea a trecut 6 aprilie 2007, data la care i-a expirat paşaportul.

Pentru fapta săvârşită, femeii i s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, precum şi pentru fals în înscrisuri oficiale.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
blocuri bucuresti 1024x580 jpg
Tutankhamon png
Viorel Pașca FOTO Inquam Photos / George Calin
masina locuinta pixabay jpg
haine masina de spalat istock jpg
un bărbat a câștigat 1 milion de euro la loterie, foto Shutterstock jpg
meci spania argentina fifa instagram jpg
facebook pexels jpg
image
image