SOV, în consemn la frontieră!

Ultima actualizare:

    Sorin Ovidiu Vântu
Sorin Ovidiu Vântu

Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu a fost dat în consemn la frontieră în dosarul în care se fac cercetări cu privire la modul în care a fugit din ţară, în mai 2000, fostul director al Gelsor Nicolae Popa.

Contactat telefonic de reporterii „Adevărul", Sorin Ovidiu Vîntu a susţinut că nu a fost înştiinţat despre această măsură. „E posibil să fiu dat în consemn la frontieră, habar n-am. Orice e posibil în România în ziua de astăzi. Oricum, n-am drum în afara ţării, aşa că mă lasă rece", a declarat Vîntu.

Anunţarea anchetatorilor

Măsura consemnului la frontieră îl obligă pe omul de afaceri să anunţe anchetatorii ori de câte ori doreşte să iasă din ţară, dar şi locul în care se deplasează şi durata vizitei. Procurorii urmează să-l anunţe oficial pe Sorin Ovidiu Vîntu despre măsura luată.

Favorizarea infractorului

Parchetul General face cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de favorizare a infractorului cu privire la persoanele care l-ar fi putut ajuta pe Nicolae Popa să fugă din România, să se sustragă astfel urmăririi penale şi, ulterior, executării pedepsei de 15 ani la care a fost condamnat în dosarul privind prăbuşirea FNI. Dat în urmărire internaţională încă din anul 2002, Nicolae Popa a fost arestat, la 2 decembrie 2009, în Indonezia.

Cererea de extrădare din Republica Indonezia în România a lui Nicolae Popa a fost transmisă, ieri, de Ministerul Justiţiei, împreună cu documentele în susţinerea acesteia, Ambasadei României la Jakarta, spre a fi remise autorităţilor indoneziene.

Nicolae Popa este condamnat în dosarul „FNI" pentru înşelăciune în formă continuată şi delapidare.

Citeşte şiMâna dreaptă a lui Vântu în dosarul FNI, capturat!Vântu va renunţa definitiv la print



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
masa Craciun jpg
travel 6268605 1280 jpg
Radu Lupu
WhatsApp Image 2025 12 28 at 18 27 08 jpeg
WhatsApp Image 2025 12 28 at 18 26 59 jpeg
bright 1853624 1280 jpg
adevarul jpg
incendiu urias la un depozit din sectorul 6 al capitalei pompierii au ajuns la fata locului cu 16 masini de stingere 1034493 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net