Tatăl lui Sarkozy: «Am făcut sex prima dată cu dădaca, la 11 ani»

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

O carte autobiografică a tatălui lui Nicolas Sarkozy riscă să-l pună într-o lumină proastă pe preşedintele Franţei, într-un moment în care acesta se gândeşte la un nou mandat.

Pal Sarkozy, la orgine un mic aristocrat maghiar refugiat după al doilea război mondial, povesteşte în volumul „Atât de multă viaţă", amănunte foarte intime din viaţa sa, inclusiv cum a făcut dragoste prima dată, la 11 ani, cu bona, care obişnuia să-i citească seara poveşti.

„Somn! Asta-i o glumă! I-am cerut cu inocenţă dădacei să se întindă lângă mine, ca să mă ţină în braţe în timp ce îmi şoptea povestea. Ea s-a supus. Mi-am dus mâna cu stângăcie, dar nerăbdător sub fusta ei, în timp ce ea, netulburată, a continuat să-mi citească", scrie Sarkozy senior.

După ce momentul s-a consumat, iar „dorinţa mea era satisfăcută", dădaca şi-a rearanjat îmbrăcămintea şi l-a sărutat pe frunte.

„De atunci, ceream ca dădaca mea să vină în fiecare noapte, să-mi citească poveşti", relatează Pal Sarkozy.

În vârstă de 81 de ani, tatăl preşedintelui Franţei a fost căsătorit de patru ori. El a recunoscut că a înşelat-o de mai multe ori pe mama lui Nicolas, Andree, înainte de a o părăsi când acesta avea doar cinci ani.

Nici Nicolas Sarkozy nu se bucură de o faimă pea bună. Cecilia, fost lui soţie, l-a acuzat că este fustangiu şi că avea obiceiul să cheme femei la Palatul Elysee pentru „sesiuni târzii de karaoke".

Zâmbete false: Nicolas Sarkozy şi fosta soţie Cecilia, cu un an înainte de a divorţa. (Foto: EPA)

simeon stalpnicul png


Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Ilie Bolojan, ședință de Guvern FOTO gov.ro
boats 7359055 1280 jpg
Economii  Foto Freepik com jpg
Vasi Radulescu, foto arhiva, Shutterstock jpg
balci din dobrogea anii 1900 jpg
2025 12 02 Inquam Photos / George Calin  instant 2097 jpg
winter 3403737 1280 jpg
scottish fold freepik jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net