Imaginație incredibilă: Oamenii de la 1900 credeau că vom merge pe apă ca Iisus Hristos!

Imaginație incredibilă: Oamenii de la 1900 credeau că vom merge pe apă ca Iisus Hristos!

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Oamenii au încercat mereu să-și prevadă viitorul și deși mai mereu au dat-o în bară, creații de acest fel au tot fost făcute. Cele mai interesante sunt unele de la 1900 în care oamenii încercau să își imagineze ce vom avea în anii 2000.

La începutul poate celui mai prolific secol cunoscut până acum de omenire, Hildebrand, o companie producătoare de ciocolată din Germania, a creat câteva cărți poștale cu invențiile de peste 100 de ani. Astfel, în acești ani în care ne regăsim ar trebui să avem șine de tren peste ocean sau mare, să avem acoperișuri peste orașe și să putem merge pe apă.

Hildebrand nu a fost chiar Isaac Asimov cu încercările sale de a-și imagina viitorul. Nu avem mai nimic din ceea ce oamenii și-au imaginat, deși în Statele Unite ale Americii este o reală modă cu casa pe care ți-o poți muta, dar este interesant de văzut ce credeau, dar mai ales ce își doreau să aibă viitorul oamenii de la 1900.

Vezi la Playtech o galerie foto incredibilă cu invențiile imaginate de oameni



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
53216952 8286 45d0 b031 bf63770d75c4 jpg
politist scandal jpg
Valentina și Vlad jpg
robot agresiune sexuala Germania foto Poliţia Koln jpg
Meghan Markle și Prințul Harry foto GettyImages 2261848991 (3) jpg
spital FOTO Facebook  / Guvernul României
image png
Papa Leon al XIV-lea binecuvântează mulțimea în timpul Liturghiei de Paște FOTO AFP
image
image