Traficanţii de droguri din Moroasa şi-au aflat pedepsele

Ultima actualizare:

La aproape opt luni de zile de la momentul reţinerii lor sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de droguri, Andrei Clavac, Ciprian Irimia, Ovidiu Imbrescu, Alin Ciobanu, Ovidiu Rez, Bogdan Izvonaru, Mihai Isac şi Ioan Floare au aflat sentinţele date de Tribunalul Caraş-Severin. În ciuda faptului că niciunul din cei opt tineri nu seamănă cu marii traficanţi din filmele americane, pedepsele primite sunt destul de severe. Doar Ovidiu Rez, studentul de la Drept căzut victimă a anturajului, a scăpat ceva mai ieftin. Instanţa de judecată l-a condamnat la zece luni de închisoare, din care se va deduce perioada petrecută în arest preventiv, ceea ce face ca tânărul să fie pus în libertate în maximum două luni de acum încolo. Decizia instanţei vine să confirme faptul că Ovidiu a plătit scump teribilismului şi că nu era în niciun caz un traficant în adevăratul sens al cuvântului.

Şapte ani şi jumătate pentru “Honda” şi “Manganu”Lucrurile stau puţin altfel în cazurile lui Andrei Clavac, zis „Honda” şi Bogdan Izvonaru, zis “Manganu”. Primul a fost condamnat la cinci ani închisoare pentru trafic de droguri. Totodată, instanţa a revocat suspendarea condiţionată a pedepsei de doi ani şi jumătate de închisoare dispusă de Judecătoria Oraviţa într-un dosar din 2007 pentru furt calificat, astfel că, “Honda” va sta după gratii timp de şapte ani şi jumătate. “Manganu” a primit pentru trafic de droguri tot cinci ani de puşcărie. Trecutul său îl face însă să stea după gratii şapte ani şi jumătate. Tânărul a mai suferit şi alte condamnări penale, pentru fals în declaraţii şi fals privind identitatea, pedepsele respective fiind contopite de instanţă cu cea de acum. Se scade din cei şapte ani şi jumătate durata perioadei de detenţie executată în baza sentinţei penale a Judecătoriei Reşiţa din 2007, de aproximativ un an şi nouă luni, precum şi perioada reţinerii şi arestării preventive dispuze în cazul traficului de droguri.

Au scăpat mai ieftinCiprian Irimia şi Ioan Floare vor sta departe de lumea viselor timp de cinci ani. Alin Ciobanu a primit o pedeapsă privativă de libertate pe o perioadă de doi ani şi 11 luni, în timp ce,  Ovidiu Imbrescu şi Mihai Isac vor sta în închisoare un an şi jumătate. Instanţa a mai dispus confiscarea şi distrugerea a aproape jumătate de kilogram de rezină de canabis aflată la camera de corpuri delicte a DIICOT – Biroul Teritorial Caraş-Severin din drogurile predate de tineri. Celor opt le-au fost confiscaţi banii ridicaţi în momentul percheziţiilor, în total aproape 400 de lei, şi li s-a impus să plătească 1.000,00 lei fiecare, cheltuieli judiciare faţă de stat. Sentinţa poate fi atacată cu recurs în termen de zece zile.  

CITEŞTE MAI MULTE DETALII PE ADEVĂRUL DE SEARĂ REŞIŢA

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
jessica riggs calendar nud profimedia (1) jpg
georgescu iohannis foto EPA + FB jpg
1280px Podul de la Cernavodă distrus în 1916 jpg
poligon explozie jpg
ucraina png
Schengen shutterstock 9 jpg
lidl jpg
profi1 jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net