Ultimul interviu al Mădălinei Manole, cu câteva ore înainte să se sinucidă: «Sunt fericită!»

Ultima actualizare:

    Artista a fost găsită moartă chiar de ziua sa
Artista a fost găsită moartă chiar de ziua sa

Într-un interviu acordat agenţiei de presă Agerpres, în după-amiaza zilei de marţi, 13 iulie, artista a mărturisit că este o persoană fericită. Câteva ore mai târziu, ea s-a sinucis.

''Sunt o artistă împlinită, o mamă şi o femeie fericită. Am fost cea mai fericită mămică de pe pământ în clipa în care mi-am strâns puiul în braţe'', a declarat artista cu doar o zi înainte de a-şi lua viaţa.

Mădălina Manole a mai oferit detalii despre noul său album, "09 Mădălina Manole", pe care l-a terminat de înregistrat la sfârşitul lunii ianuarie, după o perioadă în care şi-a dedicat în totalitate timpul băieţelului ei.

"Sunt melodii noi, câteva cântate în limba engleză, în care se vor regăsi îndrăgostiţii. 'Viaţa e frumoasă lângă tine', 'Marea dragoste', 'Sunt îndrăgostită', 'Cineva chiar te iubeşte' sau 'Without You' sunt câteva dintre melodiile pentru îndrăgostiţi. Am şi o baladă, pentru că n-am cum să-i uit pe cei care sunt mai puţin norocoşi în iubire. Balada se numeşte 'Suflet gol' şi cred că am să-i cam răscolesc pe cei mai nenorocoşi în iubire, nu am ce să fac", a afirmat cântăreaţa pentru Agerpres .

Artista a mai precizat că a amant lansarea acestui album pentru că pe "lista sufletului său" erau trecute câteva vise, neîmplinite până anul trecut: "o căsuţă, un copil şi omul care să-i stea alături la bine şi la greu".



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
abstract blur supermarket department store (7) jpg
image png
full shot senior man with yoga mat jpg
fructe freepik1 jpeg
Dronă Constanța FOTO Facebook
varza gratis jpg
6e1320f4 58e6 4a97 801b 91a59766ae52 jpg
Coiful de aur de la Coțofenești furat din Muzeul Drents din Olanda Foto Drents Museum
image
image