Un nou material, subţire cât o coală de hârtie, este de zece ori mai dur decât oţelul

Ultima actualizare:

Este vorba despre o foiță de grafen, care ar putea deschide o nouă eră în știința materialelor, dacă se va comporta potrivit așteptărilor oamenilor de știință. Materialul a fost obținut reconfigurând prin procese chimice grafitul într-un aranjament bidimensional de atomi de carbon dispuși într-o rețea hexagonală subțire cât o coală de hârtie și remarcabil de rezistentă.

Prin comparație cu oțelul, grafitul preparat este de șase ori mai ușor, de cinci până la șase ori mai puțin dens, de două ori mai tare, cu o rezistență de 10 ori mai mare la întindere și cu o rigiditate la torsiune de treiprezece ori cât cea a oțelului.

În plus, asemenea hârtiei, noul tip de grafen este flexibil. Mai mult, tocmai pentru că este grafen, beneficiază de importante proprietăți electrice, termice și mecanice. De fapt, grafenul este cel mai bun conductor de electricitate și căldură cunoscut. Chiar materialul în sine a fost descoperit și izolat recent, în anul 2004, prin exfolierea grafitului de către un grup de cercetători britanici de la Universitatea din Manchester.

Află mai multe aici



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
adelinazw breakfast 7107438 jpg
masina politie jpeg
operatie jpg FOTO Pixabay
autospeciala politie jpg
greva ANAF jpg
revolut jpg
Polițiști pe cal in Danemarca FOTO Shutterstock
avere bani bogati 1200x900 jpg
image
image