Guvernul a pregătit setul de impozite „Taxă pe distracție”, de la 1 august

15 iulie 2022 13:43   Național
Ultima actualizare:

Setul de impozite dezbătut zilele acestea de membrii Guvernului poate fi numit, cu ușurință, „Taxă pe distracție”.

Și cum putea fi taxată distracția mai bine, dacă nu în plin sezon al vacanțelor? Practic, de la 1 august, Executivul dorește să mărească accizele pentru tutun și alcool, impozite majorate pentru veniturile din jocuri de noroc, anunță Antena 3.

Cresc și impozitele locuințelor

Nici băuturile pe bază de zahăr, cazările sau mesele servite în oraș nu sunt ocolite de guvernanți.

Așadar, vor crește, din cauza taxelor mărite, fix prețurile „ingredientelor” care compun o vacanță, petrecere sau activitățile realizate în timpul liber.

Și ca să nu uităm de dările către stat nici când ajungem acasă, se dorește și majorarea impozitelor pentru locuințe.

Astfel, tăvălugul scumpirilor, de la 1 august, vizează:

- acciza la ţigări, de la 563,97 lei/1.000 țigarete la 594,97 lei/1.000 țigarete;

- acciza la bere: 0,77 lei (HL);

Citește și: Pleci în vacanță în Sardinia? Pune mai mulți bani de-o parte pentru noile taxe

- acciză vinuri spumoase: 13,83 lei/HL produs;

- aciză alcool etilic: 756 de lei/HL alcool pur.

Impozitul pe veniturile obținute din jocuri de noroc va crește de la 1% la 25%! Nici taxa pe valoare adăugată - TVA nu va rămâne nemodificată. Guvernul dorește majorarea de la 5% la 9% pentru mâncarea servită în restaurante şi pentru cazări.

Berea fără alcool va fi mai scumpă, cu cel puțin 10%

Berea fără alcool și sucurile cu zahăr vor avea o TVA inclusă de 19%, în prezent, taxa fiind de 9%.

Cine visează la o locuință mai mare de 120 de metri pătrați, cu preț de achiziție de peste 120.000 de euro, va achita o TVA de 19%, majorată de la 5%.

Taxele locale vor fi majorate din 2023, viitorul impozit pentru locuințe ajungâd anul următor la 60% și se va calcula în funcție de valoarea imobilului din grila notarială. Mai precis, cine a achitat în 2022 un impozit de 150 de lei pentru un apartament de 2 camere, în 2030 va plăti 240 de lei.

Citește și: Sistem nou de taxare a salariilor bugetarilor, din România, în lucru

Ordonanța prin care se dorește modificarea Codului fiscal se află, în prezent, pe masa Guvernului, executivul urmând să îi dea forma finală, cu noile taxe, după negocierile cu mediul de afaceri.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Mai multe