Anamaria Prodan a renunțat la calul alb în favoarea cailor putere! Sexy-mama face treabă într-un outfit de sute de mii

5 august 2022 20:19   Paparazzii Click!

Anamaria Prodan este într-o formă de zile mari, lucru observat de multe persoane în ultima perioadă, printre care și de paparazzi Click! Sexy-impresara a avut o zi istovitoare astăzi și a avut de rezolvat mai multe treburi prin oraș, așa că a decis să renunțe la calul alb pe care orice regină veritabilă îl are, în favoarea unui bolid alb care ascunde mulți cai putere sub capotă.

Divorțul este o experiență nu tocmai ușoară pentru multe persoane, dar se pare că Anamaria Prodan trece peste cele mai recente evenimente din viața ei ca... furculița prin foie gras! Îmbrăcată într-o rochie neagră, cât mai mulată cu putință, impresara care i-a înnebunit și pe englezi (mai multe detalii despre poveste, AICI) și-a luat sandalele cu toc la purtător, geanta Hermes de câteva sute de mii de euro și a plecat să cucerească lumea.

Citește și: Divorțul o face să strălucească! Anamaria Prodan este într-o formă de zile mari: «Trăiesc, iubesc, dar nu fac copii cu toți care trec pe la toate»

Sau, mai bine zis, să rezolve câteva aspecte birocratice, pentru că milioanele pe care le are în conturi nu se multiplică singure, ci doar dacă ea muncește! Grăbită, dar elegantă, Anamaria Prodan a stat pe telefon non stop, semn că discuțiile pe care le poartă sunt atât de importante încât nu necesită amânare. Zâmbea, așa că putem doar să bănuim că nu vorbea cu orișicine! Poate, cine știe, aflăm în curând că și-a refăcut viața cu vreun tinerel frumușel, asemeni Ralucăi Bădulescu (află mai multe despre noul partener al blondinei AICI).

Ți-am pregătit șiCu cine ține fina Tonciu, după divorțul nașilor Prodan și Reghe

Anamaria Prodan și-a tras mașină nouă

Un detaliu, însă, ne-a atras atenția! Trecem cu vederea brățările Cartier, ochelarii de la o super casă de modă și chiar și pantofii care costă aproximativ o mie de euro, căci noua mașină pe care Anamaria Prodan și-a cumpărat-o în plin proces de divorț a eclipsat-o chiar și pe ea, deși știm că e foarte greu să se întâmple una ca asta. Oficial îi merge bine, iar Range Rover-ul Velar pe care îl conduce mai nou e dovada că lumea nu stă în loc pentru nimeni, nici măcar pentru Laurențiu Reghecampf care, la un moment dat, era soarele ei.

Prețul de plecare al bolidului depășește 60.000 de euro, deci dacă luăm în calcul opțiunile pentru care Anamaria Prodan a optat, unde putem include jantele, care costă peste 5.000 de euro, ajungem la mult mai multe zeci de mii, posibil să ne apropiem chiar de sută! Și se știe deja că Anamaria Prodan plătește pentru plăcerea ei și nu se ferește să își facă toate poftele. Ce a făcut la Primăria Sectorului 3 în zecile de minute acolo, nu se știe. Rămâne de văzut, însă, dacă vedeta a rezolvat doar treburi administrative sau dacă mai dă vreun „tun”.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro

Mai multe