Theo Rose, probleme cu sarcina: „Am fost pe perfuzii, mi-a fost rău!”
Theo Rose, 25 de ani, a dispărut din peisajul social media, în ultima vreme, iar fanii nu au rămas indiferenți. Tânăra artistă a revenit și a povestit că o serie de complicații ale sarcinii i-au dat de furcă.
Theo Rose și regizorul Anghel Damian, 31 de ani, au anunțat că artista este gravidă, la câteva luni după momentul în care s-a aflat că cei doi formează un cuplu. În urmă cu câteva zile, Theo Rose a resimțit mai multe simptome care au alarmat-o, grețuri, amețeli și o stare de disconfort.
O săptămână a durat recuperarea, timp în care Theo Rose a stat la pat, a primit perfuzii și, evident, a urmat un tratament prescris de medic.
„După o săptămână, nu vreți să știți. Mi-a fost rău. Am avut grețuri. Am fost pe perfuzii. Amărâtă. După o săptămână m-am pus pe picioare și am auzit că au mai trecut și altele prin așa ceva și că nu se moare, că este normal”, a scris Theo Rose, pe contul ei de socializare. Artista și iubitul ei au abordat o politică foarte discretă în ceea ce privește relația și viața lor privată.
Totuși, fanii s-au impacientat atunci când au observat că Theo Rose a luat o pauză de la prezența obișnuită din mediul virtual, așa că artista le-a explicat acestora despre ce a fost, de fapt, vorba.
Viitoarea mămică a fost marcată de schimbarea suferită, simptomele fiind obișnuite, în unele cazuri, dar a spus că nu și-ar mai dori să repete experiența, bucurându-se de faptul că lucrurile s-au reglat așa cum trebuie.
„Sper să nu-mi mai revină starea aia, sper să se fi terminat perioada cea mai grea și să înceapă să-mi fie bine și să pot să mănânc și eu ca oamenii. Foame îmi este, dar mi-e și greață în același timp. Astăzi mă simt bine”, a mai transmis Theo Rose, pe rețelele de socializare.
Theo Rose și Anghel Damian formează un cuplu de aproximativ jumătate de an. Producția „Clanul” i-a adus împreună, Theo Rose fiind distribuită în serialul regizat de Anghel Damian. Cum cei doi urmează să devină părinți, anul viitor, au început să se contureze și planurile de nuntă.
De altfel, într-un moment de sinceritate, Theo Rose a declarat, în timpul unui podcast că, în ceea ce îl privește pe Anghel Damian simte „de la admirație, până la dragoste”, având multe lucruri de învățat de la tatăl copilului ei. Așadar, tânăra familie, aflată la început de drum, are planuri serioase, Theo vorbind, în același interviu, despre căsătorie și copii.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!