Nenumărați români au plecat, de-a lungul anilor, dincolo de hotare, în căutarea unui trai mai bun. Iar atunci când decid să revină în țară, le poate fi destul de greu să se obișnuiască din nou cu stilul de viață din România.
România este un adevărat cufăr de comori, atunci când vine vorba despre potențialul turistic. Iar acum, o linie ferată complet uitată de lume ar putea reveni la viață, transformându-se într-un adevărat magnet pentru turiști.
Cei mai mulți șoferi din țara noastră folosesc o aplicație de navigație, atunci când se urcă la volan. Aceasta nu numai că îi va îndruma către orice destinație, dar poate afișa și nenumărate date importante, în timp real, pe care șoferii trebuie să le cunoască.
Luna iunie poate fi un moment de cotitură, pentru mai multe semne zodiacale. Viața li se poate schimba complet, iar în cazul acestor nativi, toate schimbările vor fi spre bine!
Este un test care, cel puțin la prima vedere, pare a fi foarte simplu. La urma urmei, tot ce trebuie să facem este să identificăm cinci sticle goale, ascunse cu atenție prin acest desen. Însă, imediat ce vom încerca să rezolvăm provocarea, vom vedea că, în realitate, lucrurile sunt mult mai complica
Deja știm cu toții că dieta noastră are un rol crucial asupra sănătății noastre. Iar dacă dorim să oferim o mână de ajutor creierului nostru, este important să știm că aceste băuturi vor fi foarte bune pentru buna funcționare a acestuia!
Un animal spectaculos face senzație în această perioadă în țara noastră! Este vorba despre cocoșii de munte, care fac tot posibilul pentru a capta atenția femelelor, pentru împerechere! Doi cocoși au fost surprinși, recent, în timpul unui duel ritualic, de către Romsilva.
Un episod de-a dreptul incredibil a avut loc în jungla amazoniană din Bolivia. Cinci oameni, printre care și un copil, au reușit să supraviețuiască nu mai puțin de 48 de ore înconjurați de aligatori și șerpi.
Este o rețetă delicioasă, ușor de făcut și de care nu ne vom mai sătura! Cu numai câteva ingrediente simple vom putea pregăti ciorba de păstăi cu smântână și afumătură!
De-a lungul țării noastre există nenumărate povești de succes, care reușesc să ne inspire. Iar în județul Botoșani, o brutărie unică a fost deschisă, cu ajutorul fondurilor internaționale destinate ONG-urilor.
Țara noastră este un adevărat cufăr de comori atunci când vine vorba despre potențialul turistic. Iar un anumit oraș important din România a devenit un adevărat magnet pentru turiști, atât pentru cei veniți din alte zone ale țării, cât și pentru cei de dincolo de hotare.
O descoperire neașteptată a fost făcută de arheologi în Egipt. Cu mai bine de două milenii în urmă, o fortăreață din nordul Deșertului Sinai avea un peisaj format din 500 de copaci plantați în cercuri, care conduceau către intrarea principală.
Mulți dintre noi ne confruntăm cu bătături și călcâie crăpate, mai ales în perioada caldă a anului. Din fericire, există o metodă ingenioasă care ne va putea scăpa de probleme! Și tot ce trebuie să facem este să cumpărăm un produs banal, ieftin și care se găsește în mai toate magazinele din țară!
De-a lungul anilor, nenumărați români au plecat dincolo de hotare, în căutarea unui trai mai bun. Iar una dintre cele mai atractive destinații din lume a fost, și rămâne în continuare, Elveția.
Nicușor Dan și George Simion, candidații care au reușit să ajungă în turul doi al alegerilor prezidențiale, au ajuns față în față pentru prima oară de la aflarea rezultatelor. Cei doi participă la Congresul Blocului Național Sindical, unde au fost așezați unul lângă celălalt.
Deși s-a lansat cu numai câteva zile în urmă, acest film a reușit să devină unul dintre cele mai populare de pe platforma de streaming Netflix! Pelicula a intrat în topul preferințelor din mai multe țări, inclusiv din România, iar criticii din întreaga lume îl recomandă!
Este o rețetă simplă, pe care o vom putea pregăti în numai câteva minute! Dacă ne dorim o mâncare care să nu necesite foarte mult efort, atunci icrele prăjite sunt alegerea perfectă!
Românii care au propria grădină cu siguranță știu deja cât de importantă este această perioadă din an. Iar dacă creștem proprii noștri cartofi, trebuie să știm precis ce trebuie să facem în această lună pentru a ne bucura de o recoltă cât mai bogată!
O anumită categorie de români ar putea primi un ajutor financiar semnificativ din partea autorităților. Mai precis, este vorba despre cuplurile de români care se confruntă cu infertilitate și își doresc copii. Aceștia ar putea primi un voucher de până la 15.000 de lei din partea autorităților.
Moneda euro continuă să crească în raport cu leul. Pentru a doua zi la rând, Banca Națională a României a afișat un curs istoric de 5,0991. În cursul zilei de marți, euro a depășit pragul de 5 lei, pe fondul instabilității politica din țară.
Carnea de pui este una dintre cele mai sănătoase și mai ușor de pregătit, iar dacă vom folosi un ingredient anume, ea va fi chiar mai gustoasă și mai suculentă decât în mod obișnuit!
Pentru o femeie din Marea Britanie, o veste proastă s-a transformat rapid într-o oportunitate de-a dreptul neașteptată. O instanță britanică a decis că Joanne Neill trebuie să primească despăgubiri de zeci de mii de lire sterline după ce a fost concediată.
O descoperire uimitoare a fost făcută în Ungaria, care ajută acum arheologii să înțeleagă mai bine istoria timpurie a acestui teritoriu, cât și a populațiilor care locuiau acolo.
De cele mai multe ori, cojile de ou ajung rapid în coșul de gunoi. Cu toate acestea, dacă știm cum să le folosim, ele pot fi mult mai utile decât am crede! Iar în anumite situații, chiar putem folosi cojile de ouă pentru a curăța vasele de murdăria persistentă!
Turul doi al alegerilor prezidențiale urmează să aibă loc pe data de 18 mai, când George Simion și Nicușor Dan vor încerca să câtșige cursa pentru poziția de președinte.
Este mormântul uneia dintre cele mai importante personalități istorice din întreaga lume, însă arheologii nu îndrăznesc să exploreze acest loc. Iar motivul pentru care experții din întreaga lume ezită este unul foarte practic.