Care este țara unde angajații primesc ajutor financiar dacă au salariul prea mic. Nenumărați români lucrează aici
Sute de mii de oameni în această țară europeană primesc ajutor social minim pentru venit, deoarece salariile pe care le au sunt prea mici. Autoritățile estimează că există alți aproximativ 500.000 de oameni care ar fi eligibili pentru acest program, însă nu cunosc faptul că pot beneficia de bani din partea statului.

O țară europeană oferă ajutor financiar celor care au venituri prea mici, iar nenumărați români s-au mutat aici de-a lungul anilor. Mai precis, este vorba despre Germania, unde 813.000 de oameni beneficiază de ajutor social minim pentru venit. Salariile acestor angajați sunt mult prea mici pentru a le putea permite să supraviețuiască, motiv pentru care statul le oferă acest sprijin financiar.
În plus, se estimează că ar mai exista alți 500.000 de oameni eligibili pentru acest ajutor, însă nu știu că pot beneficia de acest drept. Statul german cheltuiește anual aproximativ șapte miliarde de euro pentru a oferi acest ajutor financiar, iar un studiu din anul 2023, efectuat de către Universitatea de Științe Aplicate Ernst Abbe din Jena a arătat că undeva între 35 și 40% dintre cei eligibili nu solicită, de fapt, acești bani.
Germania oferă bani angajaților cu salarii prea mici
Practic, este vorba despre undeva între 440.000 și 540.000 de oameni care ar putea beneficia de acest ajutor, însă care nu știu acest lucru. În Germania, fiecare persoană are dreptul la un nivel minim de subzistență, care depinde de locul de reședință și condițiile de trai.
Desigur, există și unele cerințe care trebuie îndeplinite, înainte de a aplica pentru această alocație ce poate fi, în medie, chiar și de 563 de euro. Mai precis, pentru a beneficia de acești bani, trebuie să aveți peste 15 ani, să aveți reședința principală în Germania și să fiți mai tânăr decât vârsta de pensionare.
Ce obligații au persoanele care primesc acești bani
Un detaliu important ce trebuie menționat este faptul că nu contează dacă persoana lucrează pe cont popriu, este angajată, are normă întreagă sau doar un serviciu part-time. Centrul de ocupare a forței de muncă din zona în care vă aflați va putea calcula exact suma care vi se poate aloca, dacă aveți venituri prea mici pentru a vă susține.
Iar cei care primesc acești bani trebuie să raporteze toate schimbările semnificative atunci când vine vorba despre venit, cât și detalii precum schimbarea domiciliului, sau modificarea numărului de persoane din gospodărie.



































